Valentin Ionescu (ASF) a vorbit despre costurile crescute ca urmare a numărului tot mai mare de accidente rutiere grave.
Accidentele rutiere, chiar și cele fără victime au un impact important asupra societății, cu costuri care se regăsesc polițele de asigurări.
În acest sens, Valentin Ionescu, directorul Direcției de Asigurări din Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a vorbit despre costurile crescute ale polițelor, ca urmare a numărului tot mai mare de accidente rutiere grave.
”De ce vreau să discutăm despre acest indicator daună medie? Pentru că aceasta a crescut constant, este acum la 10.753 de lei, iar în 2018 era 7.600 de lei. La septembrie, sunt cifre pe care urmează să le facem publice prin raportul trimestrial, dar vă spun câteva elemente acum, societățile de asigurare, în numai nouă luni de zile, pentru despăgubiri brute plătite, pentru daune plătite la nouă luni, inclusiv ce s-a plătit prin fondul de garantare, se apropie de 3 miliarde de lei. Din cauza accidentelor, pe polițele RCA, societățile de asigurări au plătit aproape 3 miliarde de lei. Probabil că până la sfârșitul anului ne vom apropia de 4 miliarde”, a declarat Valentin Ionescu, directorul Direcției de Asigurări din ASF, în cadrul evenimentului de tip masă rotundă cu tema ”Siguranță rutieră și asigurări auto. Lecțiile ultimilor ani. Ce e de făcut?", organizat de către DC Media Group.
În ceea ce privește dauna pe vătămări corporale, Valentin Ionescu a precizat că și aceasta a crescut foarte mult. ”În 2018, dauna medie pe vătămări corporale era de 50.000 de lei, în 2022 a ajuns la peste 85.000 de lei, având o ajustare, anul acesta, undeva la 75.000 de lei, dar rămânând în continuare sus. Pe vătămări corporale, societățile de asigurări au plătit la nouă luni cam 500 de milioane de lei. Toate lucrurile acestea, nu uitați, din cauza accidentelor rutiere, unele dintre ele soldate cu victime, din păcate”, a mai spus Valentin Ionescu.
Foto: Captură video
Potrivit reprezentantului ASF, frecvența anuală a daunelor a fost de 6,6%.
”Frecvența nu a evoluat radical față de 2018, unde era tot de peste 6%. Ce înseamnă asta? Că la automobile, persoane fizice, aproape 7 mașini din 100 fac accident anual. (...) În jurul nostru frecvența este undeva între 3 și 4%, iar în țările nordice chiar sub 3%.
Din păcate, toate lucrurile acestea se duc în costul daunelor și în costul final al poliței RCA.
Severitatea anuală a crescut, deci în fiecare an sunt din ce în ce mai severe, mai dure, accidentele rutiere, cu impact material mai mare”, a mai spus Valentin Ionescu.
De asemenea, a mai precizat directorul din cadrul ASF, ”de la prima de risc se pleacă în calculul tarifului, a plecat de la 586 lei în 2018 și a ajuns la 738 lei”.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu