Bărbatul din Arad care conducea tir-ul implicat în Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Teodora Olariu, a declarat, marţi, că şoferul tir-ului, Ovidiu Munteanu, s-a prezentat, sâmbătă, la ora 15.30, la Serviciul de Urgenţe, acuzând stare generală alterată, febră şi dureri abdominale, scrie Mediafax.
"Pacientul a fost investigat şi diagnosticat cu enterocolită acută virală, cu reacţie urticariformă generalizată. Prezenta apatie, adinamie, scaune diareice, sindrom subfebril şi a fost trimis la Secţia de Boli Contagioase, unde i s-a propus internarea. Pacientul a refuzat internarea şi a semnat în registrul de consultaţii. În consecinţă, i s-a prescris o reţetă cu o medicaţie adecvată", a declarat dr. Olariu.
Potrivit sursei citate, arădeanului i s-a recomandat să ia câteva zile de repaus şi să meargă la medicul de familie pentru supraveghere medicală.
În afară de tratamentul cu antibiotice, bărbatului i s-a prescris şi un ativomitiv care poate da stări de somnolenţă, însă medicii afirmă că şi boala de care suferea îi putea afecta reacţiile la volan.
"Boala în sine poate să dea o stare de somnolenţă, din cauza deshidratării prin scaunele diareice şi din cauza sindromului subfebril. Avea nevoie de trei-cinci zile de tratament şi repaus", a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean Arad.
La rândul lor, poliţiştii arădeni au fost la Spitalul Judeţean Arad pentru a fotografia fişa medicală a bărbatului, informaţiile urmând să fie transmise anchetatorilor ungari.
Citește și: Trupurile românilor morţi în accidentul din Ungaria vor fi repatriate săptămâna viitoare
Patru femei, trei copii şi şapte bărbaţi au murit în accidentul din Ungaria
Microbuzul implicat în accidentul din Ungaria circula ilegal
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu