"Aceasta nu este adevărata Oprah": Trump o atacă pe celebra gazdă de talkshow-uri pentru că o sprijină pe Harris

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Fostul președinte a atacat-o pe Oprah Winfrey după ce a ținut un interviu transmis în direct cu vicepreședintele Kamala Harris.

Publicitate

Cu puțin peste o săptămână în urmă, ținta criticilor era superstarul pop Taylor Swift. Acum, Donald Trump își îndreaptă atacurile spre Oprah Winfrey, din cauza sprijinului acesteia pentru Kamala Harris.

„O URĂSC PE TAYLOR SWIFT!”, a scris atunci Trump, folosind majuscule, pe platforma Truth Social, deținută de Trump Media & Technology Group.

Swift și-a arătat public sprijinul pentru Kamala Harris printr-o postare pe Instagram, la scurt timp după dezbaterea prezidențială dintre candidații celor două mari partide.

„Cred că [Kamala Harris] este o lideră talentată și echilibrată și cred că putem realiza mult mai multe în această țară dacă suntem conduși de calm și nu de haos”, a scris Taylor Swift în postare.

De asemenea, artista și-a semnat mesajul cu formula „femeia cu pisici, fără copii”, făcând referire la comentariile făcute de JD Vance, candidatul republican la funcția de vicepreședinte, despre femeile din Partidul Democrat.

În trecut, Trump a distribuit imagini generate de inteligența artificială pe rețelele de socializare, în care Swift și fanii ei păreau să-l susțină.

Swift a menționat aceste tipuri de imagini false drept unul dintre motivele pentru care și-a făcut publică susținerea pentru Harris.

Campania Harris-Walz a reacționat la postarea lui Trump, folosind numeroase referințe la versurile din melodiile lui Swift.

„Săptămâna de lamentări și teorii conspiraționiste ale lui Donald Trump i-a făcut pe alegătorii din ambele tabere să-și dorească să uite că el a existat”, a declarat Sarafina Chitika, purtătoarea de cuvânt a campaniei.

„Poporul american vrea să iasă din pădurea haosului și diviziunii din era Trump, să lase în urmă spațiul gol al promisiunilor nerespectate de Trump și să înceapă din nou, alegând-o pe vicepreședinta Harris pentru a asigura un viitor al oportunităților pentru America, care să dureze mult timp”, a mai declarat purtătoarea de cuvânt.

La aproximativ o zi după ce Swift a declarat public că o sprijină pe Harris, postarea ei a generat peste 300.000 de vizitatori pe Vote.gov, un site guvernamental care oferă informații despre vot, în funcție de statul în care se află utilizatorul, mai transmite sursa citată.

Rămâne de văzut dacă atacarea unora dintre cele mai populare și influente figuri din lumea divertismentului din istoria SUA va fi o strategie de campanie solidă, dar fostul președinte nu s-a abținut deloc.

"Nu este adevărata Oprah"

Într-o postare pe Truth Social, Trump a spus: „nu mă poate abține să nu mă gândeasc că aceasta nu este adevărata Oprah”.

„Aceasta nu este o persoană care își dorește ca milioane de oameni, din închisori și spitale de psihiatrie, precum și teroriști, traficanți de droguri și traficanți de persoane din toată lumea, să se reverse în țara noastră,” a scris el.

În postare, Trump a menționat că gazda de televiziune Winfrey l-a invitat pe el și pe familia sa cândva în ultima săptămână a show-ului, înainte de finalul sezonului.

„A fost o onoare pentru mine, alături de familia mea, să particip,” a scris el.

Episodul cu familia sa a fost difuzat de fapt în februarie, cu trei luni înainte de finalul seriei, în mai 2011. La acea vreme, show-ul lui Winfrey a promovat interviul ca fiind prima apariție a familiei Trump împreună cu soția sa, Melania, cu care se căsătorise cu șase ani înainte.

Pe 19 septembrie, Winfrey a găzduit un interviu transmis în direct cu Kamala Harris, care a fost un miting virtual cu alți invitați celebri, inclusiv Tracee Ellis Ross, Julia Roberts, Meryl Streep, Chris Rock și Ben Stiller.

„Se simte cu adevărat un val de optimism și speranță... pentru această nouă zi care nu mai este doar la orizont, ci este deja aici,” a spus Winfrey în timpul evenimentului, la care au participat 400 de oameni în persoană și 200.000 de spectatori online.

Transmisiunea live i-a adus lui Harris un clip viral și oarecum controversat, când Winfrey a spus că a fost surprinsă să afle că nominalizata democrată deține o armă.

„Dacă cineva îmi sparge casa, va fi împușcat,” a spus Harris, râzând. Imediat și-a retras comentariul, adăugând: „Îmi pare rău. Probabil n-ar fi trebuit să spun asta. Dar echipa mea se va ocupa de asta mai târziu.”

Winfrey este cea mai recentă dintre celebritățile de rang înalt pe care Trump le-a atacat în ultimele luni.

Când George Clooney a devenit primul mare actor care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la vârsta lui Joe Biden, Trump l-a numit pe Clooney „un actor de filme fals care ar trebui să se retragă din politică”, conform The Guardian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel