Probabil că mulți români au auzit cel puțin o dată în viață versurile „Eu sunt Barbu Lăutaru / Starostele și cobzarul / Ce-am cântat pe la domnii / Și la mândre cununii“, însă sunt foarte puțini cei care l-ar putea descrie și ar putea spune cum arăta celebrul artist popular care a electrizat populația românească din Moldova timp de patru decenii.
Din puținele fotografii ale acestuia, una a fost aleasă de artistul Florin Roștariu, cunoscut pe restaurările și colorizările pe care le realizează, iar Vasile Barbu (n.r. acesta era numele său), starostele lăutarilor din Moldova, a fost „readus la viață“.
Până acum, Florin Roștariu i-a mai colorizat pe Reginei Maria, Avram Iancu, Gheorghe Grigore Cantacuzino ori Florin Piersic.
CITEȘTE ȘI - Precedentul cu Babasha și Coldplay datează din 1847. Sigur nu știi ce s-a întâmplat la Iași acum aproape 200 de ani
Barbu Lăutaru, artistul popular al românilor care l-a dat pe spate pe marele Franz Liszt
Vasile Barbu, s-a născut, cel mai probabil, la 17 decembrie 1780, la Iaşi, sau conform altor surse, la Mereni, raionul Anenii Noi, acum în Republica Moldova, scrie Florin Roștariu pe Facebook-ul său, citând Rador.
El era urmaș al unei vechi familii de lăutari, fiind fiul Glafirei şi al lui Stan, iar de la tatăl său a moştenit o comoară preţioasă – un repertoriu de cântece care desfătau societatea ieşeană în primele decenii ale secolului trecut. Impresionante erau, mai ales, baladele, care istoriseau faptele pline de vitejie ale moldovenilor. Cronicile vremii menţionează ca nimeni nu a ştiut să le cânte mai frumos decât Stan Cobzariul, tatăl lui Barbu.
Barbu Lăutaru şi-a alcătuit un taraf propriu cu care a început să colinde în târgul Iaşilor, pe meleagurile tatălui său, câştigându-şi un renume care i-a asigurat starostia scripcarilor în jurul anului 1804.
Documentele vremii vorbesc că pe lângă familie, Barbu, ca staroste al lăutarilor ieşeni, avea şi obişnuitele privilegii, printre care un argat, „un ucenic al Logofătului Ghica”, trimis să înveţe meşteşugul cântatului, dar şi să deretice prin curtea conducătorului breslei.
Barbu Lăutaru a cântat la mai multe instrumente muzicale, la scripcă, la cobză şi la nai, toate acestea fiind mânuite cu aceeaşi uşurinţă şi cu mult talent, fiind însoţite de piesele vocale, interpretate cu aceeaşi măiestrie.
Barbu Lăutaru aborda în mod unic jocurile populare, sârbele, bătutele şi horele, nici un lăutar din vremea sa neputând să-l egaleze.
A cântat în hanuri, grădini publice, la baluri, petreceri populare şi particulare, a susţinut concerte cu taraful său şi la Chişinău (în anii 1814 şi 1822), şi în alte localităţi ale Basarabiei. În anul 1814, talentul lui Barbu Lăutaru avea să fie cunoscut la Chişinău, după ce Dumitru Plaghino şi Costache Pantazoglu, doi boieri moldoveni, au fost trimisi la de Scarlat Calimah – Vodă, însoţiţi de cei mai straşnici lăutari din toate tarafurile moldovene.
După aproape patru decenii de stărostie, în care fusese lăutarul cel mai apreciat şi stimat din Iaşi, cu relaţii consolidate la marile curţi boiereşti, la 19 decembrie 1839, Barbu Lăutaru scria o jalbă de demisie către stăpânire, motivul acesteia fiind mărirea havaietului (birului) pe care trebuia să-l plătească Eforiei sau, conform altor mărturii, necazuri prilejuite de situaţia materială.
Remarcabil este faptul că starostele scripcarilor ieşeni nu a cunoscut niciodată notele muzicale, dar a fost capabil să vrăjească inimile tuturor acelora care l-au ascultat vreme de o jumătate de veac, dor datorită talentului său nemărginit.
Barbu Lăutaru a murit la Iaşi, cel mai probabil la 18 august 1858, la vârsta de 77 de ani, încărcat de o glorie unică, legendară. Barbu Lăutaru îşi odihneşte somnul de veci în curtea Bisericii „Sf. Ioan Zlataust” din Iaşi. În amintirea sa, o stradă din Chişinău poartă numele lui Barbu Lăutaru.
Pe vremea când cele două principate românești nu erau încă unite, în orașul de pe Bahlui a poposit cunoscutul compozitor Franz Liszt, potrivit Historia.
În fața acestuia a ajuns să cânte Barbu Lăutaru, care a fost chemat, împreună cu taraful său, de boierul Alecu Balș. Legenda spune că Franz Liszt a fost atât de încântat de muzica auzită şi de interpretarea tarafului lui Barbu Lăutaru, încât a vrut să îi răsplătească, cântându-le şi el ceva.
Astfel, compozitorul german a cântat la clavir, în fața lăutarului român, o improvizație a unui marș unguresc. După prima audiție, Barbu Lăutaru a reprodus întocmai, la scripca sa, ceea ce auzise.
După interpretarea compozitorului, Barbu a reprodus întocmai, la scripca sa, ceea ce auzise în primă audiţie. Se spune că Franz Liszt a fost atât de impresionat încât a spus: „Dumnezeu te-a făcut artist şi tu eşti mai mare decât mine!”. Două dintre cântecele interpretate de lăutar la întrevederea cu Liszt l-au inspirat pe acesta să scrie „Rapsodia română pentru pian”.
Foto: Florin Roștariu / Istorie în Culori
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
