Mircea Badea și-a arătat surprinderea față de o mutare politică la care nu se aștepta.
ALDE îl susține pe fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, în cursa pentru Primăria Brașov. Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat recent că există şanse ca, la alegerile locale, care vor avea loc în toamnă, formaţiunea politică să aibă liste comune cu PSD. Pentru Primăria Brașov ar putea să îl susțină pe Gheorghe Ialomițianu, însă pentru Consiliul Județean Brașov ar susține candidatul PSD Brașov.
În acest sens, Mircea Badea i-a adresat o întrebare lui Călin Popescu Tăriceanu.
”Profit că este aici direct domnul Tăriceanu pe care l-am votat. Am votat lista ALDE pentru Senat fix pentru domnul Tăriceanu. Vreau să-l întreb cum s-a nimerit domnul Ialomițianu, un mare finanțist român băsist, fix în ALDE?”, a zis Mircea Badea la Antena 3.
Răspunsul lui Călin Popescu Tăriceanu a fost: ”Domnul Ialomițianu încă nu a venit în partid, dar nu vă ascund că este o discuție în acest sens. Am vorbit cu el în ultima perioada de câteva ori. Omul recunoaște că ce s-a întâmplat în 2009-2010, când era pe la butoane la Ministerul de Finanțe, a fost o mare greșeală.
Acum este unul dintre cei care pledează insistent pentru o infuzie de capital în economie, pentru a mări pensiile, pentru a repara pe scurt greșelile care s-au făcut. Până la urmă, pe mine m-a bucurat că putem să avem un dialog pe subiecte pe care avem ceva de spus împreună. Odată cu trecerea timpului, oamenii și-au schimbat părerile. În perioada când era ministru, l-am atacat la baionetă de multe ori. Nu l-am menajat. În politică se mai întâmplă și lucruri din acestea. Prefer să stau de vorbă cu unul care este destupat la minte și are capacitatea să înțeleagă decât cu unul care este încuiat și nu-și schimbă părerile”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu