Acoperişul Stadionului Naţional "Lia Manoliu" va fi ridicat în două săptămâni şi urmează să fie acoperit cu o membrană specială, a declarat, marţi, primarul Capitalei, Sorin Oprescu.
Următoarele lucrări care vor fi realizate sunt montarea instalaţiei de nocturnă şi a staţiei de sonorizare, a spus Sorin Oprescu, în timpul vizitei la şantierul de la Stadionul "Lia Manoliu", informează Mediafax.
Edilul a spus că în această săptămână doreşte să discute cu constructorul cu privire la alte detalii si finisaje, cum ar fi montarea gazonului, cu instalaţiile aferente.
Primarul general a spus că, deşi au fost probleme, investiţia va fi finalizată la timp, conform calendarului stabilit, el subliniind că sunt bani pentru aceasta.
"Guvernul va mai da încă 320 de milioane de lei. Este o promisiune şi o certitudine că aceşti bani există şi pot fi daţi către stadion, conform înţelegerii dintre guvern şi municipalitate în urmă cu şase ani de zile. În 9 august se joacă. Stadionul va fi gata. Mai e de făcut acoperişul, gazonul, împrejurimile şi ultimele finisări la lojele de pe circumferinţă", a spus Sorin Oprescu.
El a precizat că normele UEFA sunt stricte privind un stadion internaţional. "Nu te iartă nimeni de la UEFA dacă nu ai numărul de toalete, sala de ziarişti, nu ai sălile cu dedicaţie clară. Ăştia nici nu discută. De aia şi trebuie să existe câteva evenimente până la anul, în mai 2012, când se va juca aici", a mai spus el.
Edilul a menţionat că echipele bucureştene vor putea disputa meciuri pe noul stadion, dar până acum nu a fost făcută nicio cerere. "Vor avea acces toţi. Dar programaţi pe un management serios. Ei îşi exprimă verbal cererea acum. Va exista însă cu programare, dar vor putea să joace toţi. Nu numai generaţia lui Mutu merită un stadion ca ăsta, ci cetăţenii Bucureştiului merită un stadion aşa, cetăţenii României, că e un stadion naţional. Nu este al meu, e al lor", a adăugat el.
"Ultimul element care mai rămâne de executat îl reprezintă montarea gazonului, cu instalaţiile aferente. Acest lucru se va întâmpla în luna mai. În luna august, aşa cum am promis, stadionul va fi gata. Indiferent de situaţiile financiare existente în prezent, stadionul va fi finalizat la termen, iar primul meci, România - Argentina, va avea loc aici", spunea Sorin Oprescu, în 11 martie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu