Acord ELCEN - Distrigaz. Anunț de ultimă oră de la Ministerul Energiei

Distrigaz a ajuns la un acord cu ELCEN de eșalonare a datoriei de 11,7 milioane lei, până la sfârșitul anului, primul ordin de plată urmând să fie întocmit luni, a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, Ministerul Energiei, potrivit Agerpres

"Reprezentanții ELCEN și Distrigaz au ajuns la o înțelegere de principiu privind eșalonarea, până la sfârșitul acestui an, a sumei de 11,7 milioane de lei, reprezentând penalități de întârziere aferente unor facturi din anii precedenți, conform titlului executoriu obținut de Distrigaz împotriva ELCEN. Ca urmare a acestei înțelegeri, Distrigaz va ridica poprirea instituită asupra conturilor Elcen, cu condiția respectării de către ELCEN a obligațiilor asumate în protocolul semnat de cele două societăți. În măsura în care RADET își va respecta obligația de a întocmi, luni, ordinul de plată pentru achitarea subvenției scadente, se va putea vira către Romgaz contravaloarea gazelor livrate și astfel, cel puțin pentru moment, nu vor fi probleme în alimentarea cu apă caldă', se precizează în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, ELCEN a continuat să caute soluții reale și responsabile pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu apă caldă în București, în pofida situațiilor dificile create de neplata datoriilor pe care le are de încasat.

Ministerul Energiei precizează că va continua să-și folosească toată credibilitatea pentru a media de o manieră eficientă soluționarea disputelor comerciale între diversele societăți implicate în aprovizionarea cu energie termică a Capitalei.

Ce spune ELCEN despre soluția eșalonării datoriilor

În același timp, reprezentanții ELCEN notează, într-un comunicat de presă, că soluția eșalonării datoriilor este una la care s-a ajuns în urma unor negocieri, dar nu este o soluție pe termen lung.

"Este, în continuare, nevoie de o discuție permanentă între RADET și ELCEN pentru ca stabilitatea să fie asigurată pe tot parcursul sezonului rece 2016 — 2017. Reiterăm nevoia de colaborare și bune practici comerciale cu partenerii noștri, RADET, și ne dorim ca, de la începutul săptămânii viitoare, soluțiile pe care le vom găsi să fie pe termen mediu și lung, în beneficiul locuitorilor Capitalei, dar și al societăților implicate în asigurarea apei calde și căldurii în Capitală", susține Elcen.

Citește și: Directorul ELCEN: Toată Capitala va rămâne fără apă caldă

Marți, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea anunța că ELCEN a trimis o notificare PMB din care reiese că, în această lună, nu va mai ridica poprirea nici măcar pentru procentul de 30% din contul RADET care asigura plata salariilor și reparațiile necesare.

Ulterior, ELCEN a anunțat că aproape jumătate din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă în perioada următoare, după ce Distrigaz a decis limitarea debitului de gaze naturale către Electrocentrale București (ELCEN), din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei.

Joi, Distrigaz Sud Rețele a informat că a instituit poprire pe toate conturile bancare ale societății ELCEN, pentru suma de 11,67 milioane de lei, iar potrivit unui comunicat transmis de ELCEN există riscul major ca, începând din data de 10 septembrie, producția de energie electrică și termică să fie sistată.

Mai târziu, în aceeași zi, reprezentanții Distrigaz Sud Rețele au declarat, pentru AGERPRES, că acceptă ridicarea popririi asupra conturilor Electrocentrale București SA cu condiția de a fi achitată de îndată o primă tranșă de 5,8 milioane de lei, reprezentând 50% din valoarea popririi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel