Obţinerea unui acord post-Brexit între Uniunea Europeană şi Marea Britanie pare „improbabilă" în acest moment, a declarat vineri după-amiază negociatorul UE, Michel Barnier, citat de agenţia de presă Bloomberg.
O nouă sesiune de negocieri între Marea Britanie şi Uniunea Europeană a avut loc săptămâna aceasta.
„În acest moment, un acord între Marea Britanie şi UE pare improbabil. De multe ori, săptămâna aceasta, a părut că mergem înapoi, nu înainte", a afirmat Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene pe tema Brexit.
Principalele obstacole rămân drepturile de pescuit în apele teritoriale britanice şi utilizarea standardelor comune.
Negociatorul britanic pe tema Brexit, David Frost, a confirmat impasul. „Am avut discuţii utile săptămâna aceasta, dar s-au înregistrat puţine progrese. Acordul încă este posibil şi rămâne obiectivul nostru, dar este clar că nu va fi uşor de obţinut", a declarat David Frost.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News