Află în articol mai multe despre acordul realizat între SUA și România în domeniul energiei.
Jennifer Granholm, secretarul SUA pentru Energie, a ținut un discurs în cadrul Forumului de Afaceri al Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie și Climă (P-TECC).
Secretarul a vorbit despre situația din Ucraina:
„Ultima dată când ne-am întâlnit, am marcat un an de la invazia brutală și ilegală a lui Putin în Ucraina. Astăzi, la aproape 900 de zile de la invazie, sunt la fel de compleșită de curajul poporului ucrainean și la fel de recunoscătoare celor care au oferit adăpost sigur familiilor care fug de război. Acest conflict ne-a pus la încercare hotărârea și rezistența. Și de fiecare dată, am făcut față provocării, ieșind mai puternici și mai uniți ca niciodată. Statele Unite au livrat miliarde de dolari prin ajutor militar și umanitar pentru poporul ucrainean.Ne-am redus cu toții dependența de petrolul și gazele rusești - inclusiv prin conectarea partenerilor noștri moldoveni la rețeaua europeană.Și am investit pentru a diversifica sursele regenerabile de energie, cum ar fi energia eoliană și solară - resurse nelimitate pe care niciun dictator nu le poate controla”.
Despre energia curată, Granholm a spus:
„Astăzi, națiunile P-TECC se află în fruntea unei noi economii bazată pe energie... una care protejează clima și sănătatea noastră... economisește banii cetățenilor... și creează locuri de muncă de viitor în fiecare regiune în care se consolidează. Aceasta reprezintă o piață de minumum 23 de trilioane de dolari și fiecare dintre noi are ocazia, chiar acum, să își revendice acest drept. Desigur, mulți dintre voi sunteți deja implicați în acțiune.
Polonia se asociază cu Westinghouse pentru a construi primul reactor nuclear al țării, creând mii de locuri de muncă bine plătite atât în Statele Unite, cât și în Polonia.
Croația se bazează pe energia geotermală.
Bulgaria și Cehia își sporesc capacitatea solară.
Lituania își extinde capacitate de generare cu hidrocentrale cu acumulare prin pompaj.
Slovacia, Slovenia și România, cu toate au planuri de extindere a capacității nucleare.
De asemenea, de-a lungul coastelor Mării Baltice, Mării Negre, Mării Adriatice și Mării Mediterane apar planuri pentru noi instalații eoliene offshore.
Pentru cei care nu au investit încă, acum este momentul. Acesta este momentul dumneavoastră.
Iar Statele Unite și partenerii noștri globali au propus stimulente masive pentru facilitarea investițiilor”.
În continuare, secretarul american pentru Energie a vorbit despre strategia industrială a administrației Biden-Harris:
„În Statele Unite, administrația Biden-Harris pune în aplicare o strategie industrială fără precedent pentru energia curată. Investim în cercetare și dezvoltare pentru a reduce costurile tehnologiilor emergente, cum ar fi cea nucleară avansată și cea de captare a carbonului - la fel cum am făcut în anii 2010 pentru a reduce costurile energiei solare cu 75%. Și contribuim la reducerea riscului investițiilor în soluții eficiente - cum ar fi energia solară, eoliană și geotermală - prin stimulente fiscale pentru fabricație și producție.
Această strategie funcționează. În plus față de Legea privind reducerea inflației (Inflation Reduction Act – IRA) și Legea bipartizană privind infrastructura, Departamentul Energiei a anunțat peste 70 de miliarde de dolari în subvenții și împrumuturi pentru energie curată. Sectorul privat a răspuns prin anunțarea unor investiții proprii de 213 miliarde de dolari în producția de energie curată de la preluarea mandatului de către președinte.
În total, companiile au anunțat planuri pentru peste 700 de fabrici noi sau extinse. Și nu doar pentru companiile americane. Din totalul investițiilor în producția de energie curată din SUA între 2021 și 2023, mai mult de jumătate au fost fie companii străine, fie societăți mixte. Iar de la adoptarea IRA, țări din întreaga lume au propus stimulente similare – de la Canada până la Franța și Germania. Aceasta este o cursă globală, una de care vor beneficia oameni din toate colțurile lumii... fie că sunteți mecanic în Michigan sau instalator în Praga”.
Granholm a anunțat un acord între România și SUA, conform discursului comunicat de Biroul de diplomaţie publică, Secţia de presă, al Ambasadei SUA la București:
„Și în spiritul cooperării transatlantice, sunt încântată să anunț câteva etape importante ale parteneriatului nostru energetic cu România. Sunt foarte încântată să anunț că Fluor și Sargent & Lundy au ajuns la un acord de principiu cu Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) din România pentru modernizarea și dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă.
Acest proiect a fost un rezultat al unui acord interguvernamental inovator între Statele Unite și România privind cooperarea în domeniul energiei, care stabilește un proces continuu de dialog, sprijin și parteneriat în schimbul folosirii bunurilor și serviciilor energetice americane. Am încheiat acorduri similare cu Polonia și Bulgaria și dorim să încheiem și altele.
În baza aceluiași acord, vom lansa mâine următoarea fază a studiilor de inginerie specifice amplasamentului pentru un proiect SUA-România al unui reactor modular de mici dimensiuni. Compania americană NuScale Power și SNN din România au convenit să colaboreze în vederea implementării tehnologiei NuScale la o centrală de cărbune ieșită din uz. Această sursă fără emisii de carbon va contribui la eliminarea treptată a activelor pe cărbune din România și o va poziționa drept un potențial centru al lanțului de distribuție SMR.
De asemenea, sunt încântată să anunț astăzi un memorandum de înțelegere între Sage Geosystems, o companie americană de energie geotermală, și ELCEN, o companie de stat care furnizează energie termică pentru peste 1,2 milioane de locuitori din București.
Acest parteneriat va explora potențialul de înlocuire a unei centrale termice pe bază de combustibili fosili cu o sursă de energie alternativă curată și fiabilă - generând până la 70 de megawați de energie curată. Aceasta este suficientă pentru a alimenta aproximativ 14.000 de locuințe! Parteneriate inovatoare precum acesta sunt o piatră de temelie a tranziției energetice... o dovadă a ceea ce putem realiza împreună... și un semn a ceea ce va urma”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu