Acordarea asistenței medicale. Reglementări pe 2017

Normele de aplicare în anul 2017 a Contractului-Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017 cuprind o serie de noutăţi faţă de actul normativ similar aflat în vigoare până atunci.

Normele de aplicare în anul 2017 a Contractului-Cadru  (Ordinul comun MS – CNAS nr. 196/139/2017,  publicat în M.O. nr. 153/ 01.03.2017) vor intra în vigoare la 1 aprilie 2017.

Pentru asistenţa medicală primară valoarea minimă garantată a punctului per capita creşte de la 4,6 la 4,8 lei, iar valoarea minim garantată a punctului pe serviciu creşte de la 2,1 la 2,2 lei.

Totodată, în cadrul serviciilor medicale preventive şi profilactice:

- pentru screeningul sindromului dismetabolic la copiii de peste 6 ani cu indicele de masă corporală (IMC) crescut sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familială se introduc investigaţiile TSH şi FT4, iar investigaţia „colesterol total” se înlocuieşte cu investigaţia „LDL colesterol”;

- pentru adulţii asimptomatici cu vârsta peste 18 ani se introduce investigaţia „LDL colesterol”.

Ce vor face și ce nu vor face medicii de familie

Investigațiile paraclinice feritină serică, gama GT și osteodensitometrie segmentară (DXA) vor putea fi recomandate și de medicii de familie.

Pentru evitarea suprapunerilor de tratamente, medicii de familie vor consemna pe biletele de trimitere pentru specialități clinice/internare data și perioada pentru care a fost eliberată ultima prescripție medicală și tratamentul prescris, dacă este cazul.

În cazurile în care asiguraţii reclamă caselor de asigurări de sănătate că nu li se respectă dreptul la libera alegere a medicului de familie, acestea vor elimina reclamantul de pe lista medicului de familie la care nu doreşte să fie înscris.

Pentru asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate și pentru acupunctură, valoarea minim garantată a punctului pe serviciu creşte de la 2,1 la 2,2 lei.

Reduceri și gratuități în medicina dentară

Pentru medicina dentară, se introduce decontarea 100% a tarifelor aferente serviciilor acordate elevilor, ucenicilor şi studenţilor, cu vârsta între 18 şi 26 ani (inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni), care nu realizează venituri din muncă (procent anterior de decontare: 60%).

Pentru furnizorii de servicii paraclinice în ambulatoriu sunt prevăzute clarificări ale duratei programului de activitate, inclusiv pentru medicii de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în cadrul furnizorilor respectivi.

Pentru asistenţa medicală spitalicească, se introduc servicii noi de spitalizare de zi: colita ulcerativă nespecificată, boala pancreasului nespecificată şi bronhoscopia asociată ecografiei. Pentru fundamentarea tarifului pe caz rezolvat/serviciu în regim de spitalizare de zi se introduce modelul de pacient. Se modifică şi modalitatea de decontare a servicilor medicale paliative acordate în regim de spitalizare continuă, în sensul decontării zilelor efective realizate lunar/trimestrial (anterior, decontarea se făcea după externarea pacientului). În lista spitalelor finanțate în sistem DRG se introduc cinci noi unităţi sanitare private cu paturi.

[citeste si]

Cresc tarifele decontate pentru îngrijirea la domiciliu

Pentru îngrijirile medicale la domiciliu, tariful maximal decontat pe ziua de îngrijire creşte de la 55 la 60 lei, în cazul bolnavilor cu status ECOG 4, şi de la 50 la 55 lei, în cazul bolnavilor cu status ECOG 3. Similar, cresc şi tarifele maximale decontate pentru îngrijirile paliative la domiciliu, de la 65 la 70 lei (ECOG 4), respectiv de la 60 la 65 lei (ECOG 3). Pentru claritate, s-a precizat că în tariful pe o zi de îngrijire sunt incluse nu numai costurile materialelor sanitare utilizate, ci și costurile de transport la domiciliul asiguratului.

Pentru medicamentele cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu se clarifică procedura pentru situaţiile în care farmaciile eliberează medicamentele în regim off-line. Totodată, se coroborează normele de aplicare a Contractului-cadru cu prevederile actelor normative referitoare la renunţarea la aprobarea comisiilor de la nivelul CNAS/caselor de asigurări de sănătate pentru prescrierea unor medicamente, respectiv cele referitoare la contractele cost-volum-rezultat.

Proteze și alte dispozitive

Pentru dispozitivele medicale în ambulatoriu, protezele de coapsă modulară cu manșon de silicon și cele de gambă modulară cu manșon de silicon, acordate pentru amputația membrului inferior, ca urmare a complicațiilor diabetului zaharat sau a afecțiunilor neoplazice vor putea fi recomandate şi de medicii din specialităţile chirurgie generală, chirurgie vasculară, chirurgie pediatrică, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice. Totodată, se clarifică modul în care se asigură continuitatea taloanelor pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere.

Pentru mai multe tipuri de servicii medicale se clarifică ce se înţelege prin epuizarea valorii de contract, precum şi modul în care se diminuează valorile de contract în cazul suspendării contractului de furnizare de servicii medicale.

“Publicarea noilor norme de aplicare a Contractului-cadru în Monitorul Oficial cu o lună înaintea intrării în vigoare este normală, deoarece oferă timpul necesar încheierii contractelor cu furnizorii de servicii medicale şi implementării în sistemul informatic a modificărilor legislative. Astfel se asigură partenerilor noştri contractuali şi predictibilitate financiară” – declară Radu Gheorghe Ţibichi, preşedintele CNAS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel