Acordul de Brexit, vot decisiv în Parlamentul britanic. Data stabilită

Parlamentul britanic va supune la vot în luna decembrie acordul de  Brexit privind termenii retragerii din UE.

După ce acordul a fost semnat duminică de liderii statelor membre ale UE la Bruxelles el va fi votat în Parlamentul britanic. Data aleasă este 11 decembrie 2018, a anunţat luni premierul Theresa May în faţa deputaţilor britanici, relatează Reuters, AFP şi dpa. Camera Comunelor 'va trebui să decidă dacă doreşte sau nu ca noi să răspundem votului poporului britanic' care a hotărât Brexit-ul, a mai declarat Theresa May într-o dezbatere a parlamentului britanic în care a susţinut acordul încheiat cu UE.

Ea a promis în faţa deputaţilor un 'vot însemnat' asupra acordului care stabileşte termenii Brexit privind retragerea din blocul comunitar. Datoria noastră în următoarele săptămâni este de a examina acest acord în detaliu, de a-l dezbate cu respect, de a ne asculta alegătorii şi de a decide ce este în interesul nostru naţional'', a spus şefa guvernului britanic.

Acord aprobat

Regatul Unit devine prima ţară care părăseşte UE. Duminică, 26 noiembrie 2018, la Bruxelles, liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat acordul privind ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra.

Acest acord de retragere, ce are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE la 29 martie 2019. Liderii din UE s-au exprimat de asemenea în favoarea 'unei relaţii cât mai strânse posibil' cu Londra după Brexit. Această relaţie a făcut obiectul unei 'declaraţii politice' separate de acordul de divorţ, care subliniază obiectivele comune ale Londrei şi Bruxellesului pentru viitoarea lor relaţie şi care a fost de asemenea aprobat de Consiliul European.

Vezi și: Câți bani pierde Marea Britanie prin acordul privind Brexit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel