Acordul de la București. Cablu submarin de energie electrică între România și Azerbaidjan. Transportul va ajunge și către Ungaria și restul Europei

Foto: Administrația Prezidențială
Foto: Administrația Prezidențială

Acordul dintre guvernele din Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria privind Parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei va conecta cele două maluri ale Mării Negre şi ar putea transporta electricitate către Moldova, Balcanii de Vest şi Ucraina, a declarat, sâmbătă, la Bucureşti, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Acordul prevede construirea unui cablu submarin de transport de energie electrică, care va lega România de Azerbaidjan, prin Georgia și Marea Neagră. Ulterior energia va fi transportată către Ungaria și restul Europei.

"De la începutul războiului Rusiei am decis să renunţăm la combustibilul fosil de provenienţă rusă şi să diversificăm opţiunile către parteneri fiabili în domeniul energiei, precum cei de la această masă. Şi funcţionează. Uniunea Europeană a fost capabilă să compenseze reducerile de gaz provenit din Rusia. Dar nu vorbim doar de gestionarea unei situaţii geopolitice noi. Este vorba de crearea unui viitor pentru noi în ceea ce priveşte sursele de energie curate, accesibile şi sigure, iar acestea sunt formele de energie regenerabilă", a arătat şefa Executivului comunitar.

Ea a spus că "acest proiect va conecta cele două maluri ale Mării Negre şi, mai departe, către regiunea Mării Caspice, atât în ceea ce priveşte comunicarea digitală, cât şi energia".

"Cablul electric de sub Marea Neagră prezintă multiple oportunităţi. Acest proiect ar putea aduce Georgiei, o ţară cu destin european, beneficii considerabile. Ar putea transforma ţara într-un hub de energie electrică şi ar putea-o integra în piaţa de electricitate a UE. Cablul de sub Marea Neagră ar putea transporta electricitate către vecinii noştri din Moldova şi Balcanii de Vest şi desigur către Ucraina. Va ajuta la reconstrucţia sistemului energetic ucrainean şi la reconstrucţia ţării", a evidenţiat Ursula von der Leyen, citată de Agerpres.

Ea a concluzionat că, în acest context, "putem spune că ambele maluri ale Mării Negre nu au fost niciodată mai aproape".

Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, semnează Acordul privind Parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel