Bogdan Chirieac și Norica Nicolai au vorbit despre situația din Israel.
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit la Antena 3 CNN despre starea de război din Israel, explicând cât de gravă este situația.
"Pe Fâșia Gaza e această tumoare canceroasă numită Hamas. Problema este că acolo sunt peste 2 milioane de locuitori, o minoritate face parte din această organizație teroristă care a atacat Israelul și a și ocupat inițial 20 de orașe de lângă graniță. Înțeleg că se mai dau lupte pentru eliberarea a circa 6-8 localități, conform comunicatelor oficiale de la Tel Aviv, deci probabil se va întâmpla lucrul acesta, cu consecințele cele mai dificile pentru întregul Orient Mijlociu și pentru noi toți.
De altfel, astăzi de dimineață, cum era și prognozat, prețul petrolului a crescut deja cu 4% și probabil va crește în continuare, că război în Orientul Mijlociu înseamnă prețul petrolului la cer, dar nu numai asta, toată zona în acest moment a luat foc. Statele Unite au mutat portavionul Gerald R. Ford și întreaga grupare operațională mai aproape de Israel pentru a descuraja alte state din zonă care ar putea să intervină în conflict, știți bine că în afară de Hamas, care a atacat în sud, în nordul Israelului, dinspre Liban, a atacat și Shebaa și au fost riposte acolo, toate lucrurile acestea au pus toată lumea pe jar.
Nu se pune problema că Israel nu își va elibera teritoriul, probabil că în câteva zile se va întâmpla asta, în 48 de ore i-au anunțat că vor intra cu piciorul pe pământ în Gaza pentru a-i vâna pe militanții Hamas. Acolo e o zonă ultra-populată, pe 300 de kilometri pătrați locuiesc 2 milioane de oameni, în condiții departe de a fi bune, și, vrând, nevrând, vor fi numeroase victime colaterale.
Oricum, premierul Israelului le-a transmis încă de ieri dimineața: "Plecați din Gaza". Unde să plece? În mare? Deci, în lumea arabă palestinienii au sărbătorit atacul, este o nebunie și o inconștiență ce s-a petrecut începând cu sâmbătă dimineață. Să vedeți ce pot face niște lideri teroriști", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
În cadrul intervenției, Norica Nicolai, fost europarlamentar, a explicat care vor fi implicațiile internaționale ale acestui conflict.
"Războiul palestinian și cu Israelul durează de foarte multă vreme. Palestinienii sunt destul de radicalizați oriunde ar fi, nu numai în România, ci și în alte țări, important este însă pentru mine că acest război este unul istoric, este pentru prima oară în istoria modernă în care avem de-a face cu un război între un stat și o organizație teroristă care și-a permis să atace un stat. Implicațiile sunt majore, după părerea mea, și va trebui să ținem cont că acest lucru va bulversa această realitate internațională destul de fluidă și destul de precară prin consecințele pe care le are. Probabil această operațiune este una foarte pregătită, cu sprijin extern categoric, dar executată de această organizație teroristă căreia i s-a atașat și Hezbollah-ul prin acțiunile de astăzi.
Cred însă că implicațiile sunt pentru întreaga comunitate internațională pentru că noi nu am ținut foarte mult cont de realitatea din zonă, dar se pregătea un acord istoric între Arabia Saudită și Israel, care în momentul de față este aruncat în aer, este dinamitat, ceea ce va duce la consecințe economice pe termen lung. Iată, prețul petrolului a crescut, Arabia Saudită este pusă acum în fața ligii țărilor arabe într-o poziție care nu îi va mai permite să continue negocierile cu Israelul pentru o pace durabilă în zonă, știm foarte bine că toată lumea arabă este destul de bulversată. Am uitat cu toții că în Egipt alegerile libere au fost câștigate tot de o organizație teroristă, frații musulmani, și consecințele vor fi în Europa de Est pentru că SUA vor trebui să dea o prioritate de sprijin militar și financiar Israelului, și mai puțin Ucrainei. Deci toată această situație va avea implicații internaționale pe care le vom vedea în perioada următoare", a declarat Norica Nicolai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu