UE marchează cu frontierele închise 25 de ani de la crearea Spaţiului Schengen de liberă circulaţie.
Uniunea Europeană a marcat joi 25 de ani de la crearea Spaţiului Schengen de liberă circulaţie pe continent cu toate graniţele terestre închise sau supuse unor regimuri drastice de control, în efortul de a limita răspândirea noului coronavirus, relatează dpa.
Acordul de la Schengen, semnat în martie 1985 în comuna omonimă din ducatul Luxemburg în ideea de a crea o Europă tot mai integrată şi unită, a intrat în vigoare la 26 martie 1995, abolind iniţial controalele la frontierele dintre Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Spania şi Portugalia. În lunile şi anii care au urmat li s-au alăturat şi alte state, în prezent spaţiul Schengen numărând 26 de membri, inclusiv Elveţia şi Norvegia, care nu fac parte din blocul comunitar.
La 25 de ani de la intrarea sa în vigoare, acordul este practic suspendat din cauza coronavirusului, care a îngheţat cea mai mare parte a activităţii economice şi sociale pe continent, a bulversat lanţurile de aprovizionare şi i-a transformat pe cei mai mulţi europeni în prizonieri în propriile case, scrie dpa, citează Agerpres.
"Epidemia de COVID-19 are un impact distructiv major asupra mobilităţii şi transporturilor transfrontaliere europene", se arată într-un document intern al Comisiei Europene.
Documentul datat 25 martie notează că toate statele UE au introdus restricţii totale sau parţiale la graniţe, cu excepţia Irlandei, care nu face parte din Spaţiul Schengen şi nu are nicio frontieră terestră cu state ale Uniunii, după ieşirea Marii Britanii din bloc.
Aeroporturile din majoritatea statelor Uniunii, cu excepţia a cinci, au introdus de asemenea restricţii la sosiri şi plecări, ceea ce, conform aceluiaşi document, poate afecta negativ livrările de bunuri, inclusiv din cele esenţiale, cum sunt medicamentele.
"Viaţa însăşi a mulţi dintre cetăţenii noştri depinde de circulaţia nestingherită peste graniţe a lucrătorilor, a articolelor medicale esenţiale şi a bunurilor de primă necesitate", a subliniat joi ministrul de externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, făcând apel la ridicarea controalelor şi redeschiderea graniţelor cât mai curând posibil.
Însă chiar şi statele fondatoare ale acordului de la Schengen şi-au închis graniţele, în pofida părerii experţilor că această măsură nu este eficientă împotriva virusului, menţionează dpa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News