Act vital, semnat de ministrul Rovana Plumb la Strasbourg

Eveniment major, vineri dimineață, la Strasbourg, la care a participat, din partea Guvernului României, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb. Oficialul român a semnat Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, numită Convenţia de la Istanbul, apreciind, totodată că, începând din acest moment, femeile din România - victime ale violenței fizice, psihice sau sexuale – nu trebuie să se mai simtă singure sau neputincioase în fața unui fenomen pe care nu ezită să-l numească "criminal"

Evenimentul a avut loc în cadrul reuniunii reţelei parlamentare pentru combaterea violenţei împotriva femeilor din timpul lucrărilor sesiunii de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se încheie astăzi, la Strasbourg.

Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice reprezintă tratatul internaţional cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului. Prevenirea violenţei, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată a infractorilor sunt punctele cheie ale documentului, dar totodată, Convenția reprezintă și primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului şi recunoaşte că femeile şi bărbaţii nu sunt doar diferenţiaţi din punct de vedere biologic, ci că există o categorie a genului, definită social, care le conferă acestora roluri şi comportamente specifice.

Citește și Ana Birchall: Este un reper istoric pentru România

Documentul semnat astăzi prevede, inclusiv, introducerea unor infracţiuni, precum sterilizarea forţată, mutilarea genitală a femeilor sau violenţa psihică, neincriminate până acum, ceea ce obligă statele semnatare să-și modifice legislația.  

Referitor la componenta de prevenire, Convenţia de la Istanbul prevede schimbarea atitudinilor şi rolurilor, precum şi combaterea stereotipurilor care fac ca violenţa împotriva femeilor să fie acceptată, instruirea de specialişti care să lucreze cu victimele sau includerea ca disciplină în programele şcolare, la toate nivelurile de educaţie a problematicii egalităţii.

Violența împotriva femeilor, fenomen criminal

Actul vital semnat astăzi la Strasbourg prevede şi obligativitatea țărilor semnatare de a lua măsuri clare de protecţie pentru victimele fenomenului violenţei fizice şi psihice, respectiv femei şi fete din orice mediu social, indiferent de vârstă, rasă, religie, origine socială, statut de imigrant sau orientare sexuală.

"Semnarea Convenției de la Istanbul reprezintă un pas firesc, pe care Guvernul României îl face pentru a veni în sprijinul victimelor violenţei domestice. Milioane de femei cad pradă acestui fenomen, pe care nu ezit să-l numesc criminal." - a declarat cu această ocazie, ministrul Rovana Plumb.

"În calitate de ministru mandatat de Premierul României Victor Ponta să semnez acest act vital pentru femeile victime ale formelor de violență de gen, vreau să evidenţiez eforturile comune ale membrilor Guvernului României și ale parlamentarilor noștri, care s-au luptat pentru ca România să devină unul dintre statele care semnează și ratifică în mod prioritar acest document" – a continuat oficialul român, care a ținut să precizeze că acest document devine, astfel, cel mai complex instrument menit să aplice norme unitare de prevenire a unui fenomen grav şi amplu, care nu se oprește la granițele unui stat.

Printre ce prezenți la eveniment s-au aflat și Aurelia Cristea - ministrul pentru Dialog Social- şi Ioana Cazacu - secretar de stat Departamentul pentru Egalitate de Şanse, membri ai delegaţiei române ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Până în prezent, Convenţia a fost semnată de 24 de state şi ratificată de alte 11.

Ministrul român al Muncii şi Familiei a avut, de asemenea, întâlniri bilaterale cu domnul Nils Muižnieks, comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, cu doamna Anne Brasseur, preşedinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei si cu doamna Gabriela Battaini-Dragoni, secretar general adjunct al Consiliului Europei. În cadrul discuţiilor au fost abordate teme referitoare la protecţia femeilor faţă de multiplele tipuri de violenţă, promovarea drepturilor grupurilor vulnerabile şi a drepturilor omului în general.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel