În perioada 25 septembrie 2023 – 5 ianuarie 2024, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase desfășoară acţiunea naţională „PIROTEHNIC”, pentru prevenirea, constatarea şi combaterea evenimentelor cauzate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, cu precădere în perioada sărbătorilor de iarnă.
Acțiunea este structurată pe două faze. Prima fază a început la data de 25 septembrie 2023, fiind finalizată, la data de 13 noiembrie 2023, iar a doua fază se derulează, în perioada, 14 noiembrie 2023 – 5 ianuarie 2024.
În cadrul primei faze a acțiunii, au fost verificate toate societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, în special cele care efectuează importuri/transferuri, în vederea recomercializării către terțe persoane juridice, sub aspectul respectării regimului legal al acestor produse.
Totodată, au fost identificate persoanele fizice și juridice neautorizate, care au comercializat articole pirotehnice, fără respectarea prevederilor legale. Astfel, poliţiştii au efectuat 581 de controale la persoanele fizice și juridice autorizate/neautorizate să desfăşoare operaţiuni de import/transfer/comercializare articole pirotehnice, precum şi la cele care efectuează jocuri de artificii.
Astfel, au fost constatate 62 de infracțiuni ce au ca obiect nerespectarea regimului articolelor pirotehnice, fiind cercetate penal 60 de persoane.
Polițiștii au aplicat 91 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 105.100 de lei, fiind date și 4 avertismente.
În urma controalelor, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 4.442 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile de pericol P1, P2, T1, T2, F1, F2, F3 și F4.
De asemenea, au fost efectuate 155 de acţiuni de prevenire privind regimul materiilor explozive şi pirotehnice.
Totodată, în faza a doua a acțiunii naționale „PIROTEHNIC”, în perioada 14 – 24 noiembrie 2023, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 1.318 kilograme de articole pirotehnice din categoriile de pericol F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei.
Au fost constituite 24 de dosare penale, în cadrul cărora s-au constatat 31 de infracțiuni și au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 83.500 de lei.
Poliția Română recomandă:
-Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
-La achiziționarea de articole pirotehnice verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română!
-Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!
Readucem în atenție câteva aspecte legate de obiectele cu conținut pirotehnic:
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 de m de păduri.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News