Acţiunile Tiffany au urcat luni cu 20% în predeschiderea şedinţei de tranzacţionare a Bursei de la New York, după ce LVMH, cel mai mare grup de lux din lume, a confirmat luni că a abordat brandul american de bijuterii de lux pentru o posibilă preluare, transmite Reuters.
"În lumina recentelor zvonuri, grupul LVMH confirmă că a avut negocieri preliminare privind o posibilă tranzacţie cu Tiffany. Nu există asigurări că discuţiile vor avea ca rezultat un acord", se arată în comunicatul LVMH, conglomeratul francez care deţine, printre altele, brandurile Louis Vuitton şi Bulgari.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că LVMH, care de ani de zile încearcă să se extindă pe piaţa din SUA, a depus luna aceasta o ofertă preliminară, non-angajantă, pentru Tiffany. Oferta de preluare este evaluată la 14,5 miliarde de dolari şi ar fi cea mai mare achiziţie de până acum a grupului francez.
Reprezentanţii LVMH nu au dat publicităţii detaliile financiare ale tranzacţiei.
Luni, acţiunile grupului francez au urcat cu 1%, ajungând la cel mai ridicat nivel din iulie.
După publicarea informaţiilor privind oferta LVMH de preluare a Tiffany, acţiunile companiilor europene care comercializează bijuterii şi ceasuri au crescut semnificativ. Titlurile Pandora şi Salvatore Ferragamo au urcat cu 2,8%, şi respectiv, 3,7%, iar cele ale Swatch şi Richemont cu 1,6% şi, respectiv 1,9%.
Tiffany, înfiinţată în 1837, cu peste 300 de magazine pe plan global şi cunoscută în urma filmului în care a jucat celebra actriţă Audrey Hepburn, este una din cele mai căutate firme pentru preluări.
"În mod potenţial Tiffany este cea mai mare pradă şi singurul brand global de lux din SUA", apreciază analiştii de la Jefferies.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu