Mai mulți activiști ecologiști au făcut scandal, vineri, în Polonia, în contextul concertelor derulate de Taylor Swift pe Stadionul Național din Varșovia.
Mai mulţi tineri activişti ecologişti au blocat vineri dimineaţă intrarea VIP la Stadionul Naţional din Varşovia, care va găzdui în această perioadă trei concerte ale cântăreţei Taylor Swift. Aceștia au acuzat-o pe vedeta pop americană că este ”detaşată” de problemele de mediu, transmite Agerpres, care citează AFP.
În momentul în care autovehiculele echipei lui Taylor Swift au sosit la Stadionul Naţional din Varşovia, cinci membri ai mişcării ecologiste Last Generation (n.red. Ultima Generaţie) le-au blocat accesul în incintă. Aceștia au afișat pancarte cu mesaje, precum ”Bogaţii trăiesc pe cheltuiala noastr㔺i ”Ultra-bogaţii ne ucid”, înainte de a fi înconjuraţi şi arestaţi de Poliţia poloneză.
VIDEO
???? Last Generation Poland disrupts Taylor Swift
The ultra-rich are killing us pic.twitter.com/duXmjOeeaY— Ostatnie Pokolenie (@OstatniePokolen) August 2, 2024
”Zeci de mii de persoane asistă la sosirea lui Taylor Swift în Polonia. Sute de mii de oameni vor muri însă din cauza risipei dezlănţuite a celor mai bogaţi oameni, care reprezintă 1% din populaţia lumii şi din care face parte şi Taylor Swift”, au scris activiştii ecologişti pe pagina lor de Instagram, spunând totuşi că le place muzica vedetei americane.
Conform membrilor acestei mişcări, care au blocat în trecut de mai multe ori diverse străzi principale din capitala Poloniei, ”alegerea lui Taylor este evidentă: ea este simbolul detaşării celor bogaţi” de realitatea ecologică, mai ales din cauza deplasărilor sale cu un avion privat. ”Nu poate exista feminism fără acţiuni de prevenire a colapsului climatic”, au subliniat activiştii din mişcarea Last Generation.
Aeroportul din Frankfurt, cel mai aglomerat aeroport din Germania, a fost forțat să suspende operațiunile timp de 3 ore, pe data de 25 iulie 2024, după ce activiștii Last Generation s-au lipit de asfalt. Activștii din mișcarea Last Generation a spus , într-un comunicat, faptul că șase protestatari au tăiat un gard și au ajuns în diferite puncte de pe piste. Aceștia țineau în mâini pancarte cu mesajul ”petrolul ucide”.
Aproximativ 140 din cele 1.400 de zboruri programate au fost anulate, a declarat operatorul aeroportului Fraport. "Autorii se confruntă cu pedepse severe. Acțiunile lor nu numai că pun în pericol traficul aerian, ci și viețile umane” a declarat un purtător de cuvânt. Fotografiile publicate de grup au arătat manifestanți în veste de siguranță portocalii cu mâinile lipite de asfalt. Ulterior, demonstranții au fost îndepărtați de pe pistă și arestați de polițiști. Vezi imagini și alte detalii aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu