O autostradă din Elveția a fost blocată de activiștii de mediu care au protestat pentru reabilitarea termică a locuințelor.
Activişti de mediu au blocat pentru scurt timp luni o cale de acces pe o autostradă în Lausanne, Elveţia, provocând un blocaj major la o oră de vârf înainte de a fi îndepărtaţi de poliţie, relatează AFP, citat de Agerpres.
Mai mulţi activişti s-au aşezat pe autostradă în jurul orei 06:00 GMT pentru a bloca traficul, purtând pancarte cu mesajul "Renovate Switzerland", de la numele mişcării lor.
Patrulele de poliţie sosite la faţa locului au evacuat rapid protestatarii fără incidente.
La gendarmerie a interpellé une dizaine de personnes qui ont bloqué les véhicules à l’arrêt sur la chaussée lac de l’autoroute Lausanne Sud à la hauteur de Malley entre 07h50 et 08h20. Les personnes seront dénoncées. Le trafic a été rétabli à 08h22.
— Police vaudoise (@Policevaudoise) April 11, 2022
Într-un mesaj pe Twitter, poliţia cantonală a afirmat că a "arestat circa zece persoane care au blocat circulaţia vehiculelor (...) între orele 07:50 şi 08:20. Traficul a fost restabilit la ora 08:22".
Aceşti activişti - care au acţionat pentru prima dată în Elveţia şi care pretind că aparţin unei mişcări care există deja în circa zece ţări - cer guvernului federal un plan de reabilitare termică a locuinţelor pentru a reduce emisiile de CO2 şi dependenţa energetică a Elveţiei - o temă cu o rezonanţă deosebită în plină criză a gazului rusesc.
"În prezent, Elveţia nu are un plan concret pentru a-şi îndeplini angajamentele în materie de climă şi pentru a reduce emisiile de CO2", a declarat Cécile Bessire, membră a grupării.
Activiştii "cer Consiliului Federal să ia cele mai simple măsuri şi cele mai evidente pentru a găsi o soluţie la criză", a adăugat ea, solicitând stabilirea unui plan naţional de reabilitare, până în 2040, a unui milion de locuinţe care au nevoie urgent de izolaţie.
Ei cer subvenţii pentru reabilitarea termică a clădirilor în valoare de un miliard de franci (aproximativ aceeaşi sumă în euro) anual, începând din 2023.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News