Un proiect de lege iniţiat de 12 deputaţi PSD şi unul al Minorităţilor ar putea ducea la interzicerea activităţilor de natură politică în campusurile care aparţin unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, potrivit Mediafax.
Proiectul de lege are un articol unic, care prevede că: „în unităţile, în instituţiile de învăţământ, în campusurile aparţinând unităţilor şi instituţiilor de de învâţământ precum şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios”.
Iniţiatorii susţin că, din experienţa ultimelor campanii electorale, autorităţile electorale locale şi centrale nu consideră că în campusurile universitare ar trebui interzise acţiunile de campanie electorală şi de promovare a unor candidaţi sau a unor formaţiuni politice, întruniri sau mitinguri electorale.
Astfel, „dacă dispoziţia legală ar rămâne cea care este în acest moment în vigoare, cu siguranţă la următoarele scrutinuri electorale, mai exact chiar anul viitor, campusurile unităţilor sau instituţiilor de învăţământ (în special cele universitare) vor fi din nou populate cu evenimente şi acţiuni de tip promovare electorală, acţiuni care vor afecta procesul de pregătire al studenţilor şi îi vor depărta pe aceştia de la procesul de învâţământ", se arată în expunerea de motive.
Proiectul, iniţiat de deputaţii PSD Gheorghe Ciobanu, Tudor Ciuhodaru, Victor Cristea, Adrian-Nicolae Diaconu, Toader Dima, Marian Enache, Florin Gheorghe, Sorin-Avram Iacoban, Laura Marin, Mircia Munteanu, Adrian Solomon, Sorin Constantin Stragea şi deputatul de la Minorităţi Gabriel Dragoş Zisopol, se află în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu