EXCLUSIV  Actori şi regizori de prim plan vă urează să aveţi un Crăciun fericit şi să vă rupeţi palmele aplaudând

Poveştile lor sunt poveştile timpului nostru.

Regizorul Victor Ioan Frunză: “Teatrul este pentru mine un tărâm al iluziei şi nu al înşelării”

Pentru Victor Ioan Frunză teatrul nu este mai puţin grav şi dens în semnificaţii dacă devine o caravană populară, work in progress, meditaţie civică sau geopolitică, exerciţiu de introspecţie, delir al imposturii, jurnal al seducătorului.

Victor Ioan Frunză are un număr foarte mare de spectacole puse în scenă în mai multe limbi, pe cele mai importante scene ale ţării, dar şi în alte ţări europene.

Regizorul e de multă vreme în topuri şi în vârful ierarhiilor teatrale şi stilul lui de a regiza şi-a pus definitiv amprenta în istoria ultimelor decenii şi în preţuirea spectatorilor.

“… facem bilanțuri.

Ne grăbim să tragem o linie, ca să putem merge mai departe.

Abia aștepți să-ți completezi noua agendă; foile stau albe, pline de promisiuni. Îți propui să fii mai ordonat, să notezi tot, să fii mai atent. Speri să umpli foile albe cu lucruri semnificative, demne de a fi consemnate.

Apoi, încet-încet, uiți să-ți notezi zilnic lucruri, apoi, niște notițe prescurtate. Luna decembrie încarcă foile, cu problemele nerezolvate - liste lungi de lucruri pe care ți le-ai propus la începutul anului și care nu și-au găsit locul în cele 12 luni.

Ca o carte cu foi goale, în care să-ți scrii gândurile. S-o termini și apoi s-o deschizi și s-o citești, ca pe o una tocmai cumpărată de la librărie.

Realizările (și ne-realizările) unui an pot fi de multe feluri. Cele care se văd și mai sunt și acei pași, pe care îi faci înlăuntrul tău, pe care nu-i vede nimeni: o scenă dintr-un spectacol, o imagine, un chip …

Se spune că nu e bine să privești înapoi. Cred că trebuie să privești în urma ta, ca să încerci să măsori și ce-ai fi putut face -mai mult, mai bine, mai repede.

De fapt, această împărțire a anului e altfel pentru cei care lucrează în teatre. Noi vorbim de stagiuni, ne raportăm la ele, pe afișe scrie: stagiunea … sfârșitul de an nu e și sfârșitul unei etape artistice. E, uneori, doar o mica pauză.

Victor Ioan Frunză, un regizor care își seduce actorii și spectatorii

Pentru mine sfârșitul de an 2016 aduce bune și rele: după 6 ani de muncă intensă și de sacrificii, am reușit să creăm un “loc teatral”, un spațiu în care se face teatru și în care intră public foarte divers. Un loc pentru toată lumea, din cartier sau din oraș. Vorbesc despre Centrul Cultural “Nicolae Bălcescu”, un spațiu unic din sectorul 4, pe strada 11 iunie. Spectacolele au propulsat această instituție în rândul marilor teatre ale Capitalei. S-au jucat acolo: Furtuna, Familia Tot, Insecte, Mobilă şi durere, Steaua fără nume, O noapte furtunoasă. Aceste spectacole nu mai există. O decizie brutală, de “sfârșit de an”, a adus acolo directori inculți și lipsiți de inimă. Au fost câteva luni de lupte, în care un grup de artiști s-a străduit să țină în viață niște spectacole.

În 2017 vom încerca să refacem acest demers în alt spațiu - dacă vom primi un asemenea loc… continuând între timp să lucrăm, într-un ritm devenit deja tradiție, la Teatrul Metropolis.

Pot spune că în anul 2016 am pierdut 6 ani de muncă grea și tot în acest an am câștigat 6 spectacole noi pe care le-am pus în scenă.

În toamnă am fost gata să prezentăm publicului, simultan, 2 producții complexe, la Teatrul Meropolis: Amadeus de Peter Shaffer – o meditație despre puterea creației, despre vină și mediocrități și despre Dumnezeu şi O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale.

Am pus în scenă la Teatrul Regina Maria din Oradea, Domnul Jurdan (rescriere dramatică după comedia Burghezul Gentilom de Jean Baptiste Poquelin Molière și după Jourdain cel scrântit de Mihail Bulgakov ). Un spectacol baroc, un drum inițiatic pentru trupa orădeană.

La Petroșani, Nastasia - Poveste de cartier, într-o cheie dureros de realistă și de modernă, un text mereu actual, despre iubire și ură.

La Sfântu-Gheorghe, la Teatrul Tamasi Aaron, Ce bine e să mori!/ Halni Jo, un text-satiră al marelui dramaturg maghiar Forgách András, o comedie amară și dură, cu un mare succes la public.

Am încheiat anul cu Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, la Teatrul Ion Creangă, un spectacol despre umanitate, identitate, despre imaginea vârstelor în schimbare, despre viață și, bineînțeles, despre moarte, cu multe referiri la realitățile pe care le trăim.

Anul care a  trecut nu a adus doar dispariție și destrămare în planul nostru teatral, ci și o sumă de împliniri.

Perspectivele noului an sunt, întotdeauna, mult mai încurajatoare. Ne pregătim să … sperăm că … așteptăm ca …

Proiectele sunt multe și sperăm să se finalizeze. Depinde, în mare măsură, de puterea noastră de a uita pierderile și de entuziasmul artiștilor din mica mea echipă: Adriana și actorii: George Costin, Nicoleta Hâncu, Andrei Huțuleac, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Alexandru Pavel și Carol Ionescu, Alin Florea, Corina Moise”.

 Ana Ciontea în Tartuffe

Ana Ciontea, pe covorul roşu de la Cannes, în “Sieranevada”

Ea este ca un bijutier medieval care migăleşte la cele mai incredibile detalii, la cele mai nevăzute colţuri şi umbre. Impresionează prin talentul, intuiţia şi ştiinţa de a construi personajele.

După nenumărate roluri în teatru şi în televiziune – cine nu şi-o aminteşte în Ioana d’Arc - a petrecut mulţi ani pe scenele din Franţa, după ce obţinuse un succes răsunător în Trilogia lui Andrei Şerban, pe scena TNB, evoluând la Limoges, sub bagheta lui Silviu Purcărete, dar şi la Athénée Théâtre Louis Jouvet din Paris, unde a jucat în Cântăreaţa cheală, un spectacol în regia lui Tompa Gabor, ziarele franceze elogiind-o.

Ana Ciontea în Electra

A fost Casandra în Orestia lui Silviu Purcărete, Titania şi Hippolita în Visul unei nopţi de vară, tot în regia lui Silviu Purcărete. Forţa acestei mari actriţe care creează roluri de neuitat pe scenele de teatru sau în film este dată în primul rând o forţă interioară.

Când s-a reîntors în ţară pe scena TNB, spunea “ Doamne, ce dor mi-a fost de limba română, să joc în româneşte… de teatru, de prieteni, de locurile copilăriei mele din Apuseni. Mi-era dor de tot”.

Ana Ciontea în Tartuffe, alături de Horațiu Mălăele

Cum a fost anul 2016?

Meşteşugul trebuie să te ajute să-ţi construieşti rolul. Iar intuiţiile pe care le ai dau aripi rolului. Eu nu prea ştiu să lucrez tehnic. Lucrez întotdeauna cum se spune la noi, “la cald”, punând suflet. Ce privilegiu să pot avea un gust bun gândindu-mă la ce a fost în 2016: momente emoţionante, prieteni noi, Sieranevada şi echipa lui Cristi Puiu din care am făcut parte! Covorul roşu de la Cannes şi fiecare  întâlnire cu spectatorii!

Şi, fireşte, momentele de suflet petrecute alături de cei mai apropiaţi oameni, de  familie! Mulţumesc 2016 şi aştept cu încredere ce va fi !

Astăzi lumea de la noi nu-şi mai acordă timpul să evadeze în imaginaţie.

Ana Ciontea într-un rol memorabil în Livada de vișini

Cum voi întâmpina Crăciunul ?

Doar scena rămâne locul unde ni se pot împlini toate visele. Caut în fiecare an senzaţiile legate de Crăciun, întipărite în mintea mea încă din copilărie : mirosul curăţeniei, forfota dinaintea serii de Crăciun, aburul mâncărurilor şi, mai ales, sentimentul de împăcare! În satul Criş, în Apuseni, florile de gheaţă de pe geam aveau nişte forme fabuloase. Erau ierni aspre, cu zăpadă mare, se făcea focul în casă, mirosea a lemne şi a sarmale.

Ana Ciontea, o fire romantică și puternică

Cum spune o bună prietenă a mea: e foarte bine şi frumos să cunoşti ADUNAREA, dar e obligatoriu să ştii şi ÎMPĂRŢIREA! Aş adăuga: nu doar de Crăciun, ci tot anul, clipă de clipă! Să fim capabili să topim zidul indiferenţei şi al egoismului de care suferim la nivel de societate ! Să împărţim! Să dăruim! Nu doar de Crăciun !

Marius Manole și Ana Ciontea în Revizorul

Ce-mi doresc în prezent ?

Ce-mi doresc? Magie! Transformare! Steluţe mângâietoare peste mine şi peste lume! Da, îmi doresc sentimente bune şi… talent strălucitor! Ca să pot oferi mai departe celorlalţi, cu drag! Crăciun fericit tuturor !

Iar scena rămâne locul unde am impresia că mi se pot împlini toate visele.

Constantin Chiriac, Directorul Teatrului “Radu Stancu” din Sibiu: “Cultura este moneda noastră forte”

El este managerul şi plămăditorul imposibilului pe care reuşeşte să-l transforme în posibil. Lucrează cu viitorul. Câtă vreme ceilalţi se pot bloca până şi în ziua de mâine, el construieşte contraforţi şi pârghii în jurul proiectelor sale culturale şi le integrează în spaţii rezonante, aşa că tot ce întreprinde are ecou şi dezvoltă ecouri, are strălucire şi iminenţa artei celei mari.

Ce a însemnat anul 2016?

2016 a fost un an foarte important în existența Teatrului Național din Sibiu, a Festivalului Internațional de Teatru, a Bursei de Spectacole, a Școlii de Teatru și de Management Cultural din cadrul Universității „Lucian Blaga” pentru că an de an noi ne-am propus să avem o activitate cel puțin similar de importantă cu anul precedent, la care să adăugăm împliniri, ca să avem de fiecare dată o dezvoltare a tot ceea ce am construit de-a lungul timpului, să avem o ascensiune, să putem să impunem în ființa fiecărui artist, dar și a instituțiilor pe care le-am pomenit, această bătălie cu noi înșine în a acumula mai mult, în a face mai mult, în a ne autodepăși. 2016 a însemnat un an fără precedent, cu împliniri internaționale pentru Teatrul Național „Radu Stanca”. Am avut turnee extraordinare de-a lungul și de-a latul pământului, am avut pentru prima dată o prezență la Teatrul Național din China. Este o legătură strategică pe care am dezvoltat-o cu Teatrul Național din China unde am jucat Oidip în regia lui Silviu Purcărete, care a însemnat un triumf. Biletele au fost vândute cu 2 săptămâni înainte. Peste 1000 de locuri, cât avea sala, au fost vândute în avans. Spectacolele au fost sold-out, iar prețul biletelor a fost, din punctul nostru de vedere, prohibitiv, pentru că a depășit 100 de dolari per bilet. La fel s-a întâmplat în toate celelalte turnee pe care le-am avut, pornind din Stuttgart până la Viena, de la Luxemburg până la celelalte săli de spectacol din Norvegia, până în Asia, din Europa până în America. S-au creat legături strategice. Împreună cu Festivalul de la Shanghai am hotărât o dezvoltare de proiecte viitoare, Festivalul de la Shanghai aniversând în 2018, 20 de ani de existență, iar FITS 25 de ani de existență. Vom face o coproducție importantă în regia lui Silviu Purcărete, vom face un mare spectacol de stradă, ambele spectacole vor deschide cele două mari festivaluri. În această clipă s-au arătat și alte mari festivaluri interesate, precum festivalul ce va fi creat în onoarea aniversării a 70 de ani de existență a statului Israel, la Tel Aviv, și de asemenea Festivalul de la Sydney.

Constantin Chiriac, managerul care luptă pentru excelență

S-au creat legături strategice cu Teatrul Național din Oslo, cu Festivalul Ibsen la care vom fi prezenți, cu Stuttgart, la care am produs spectacolul în regia lui Armin Petras, Nathan înțeleptul. Dezvoltăm un alt proiect anul viitor, tot în regia domniei sale, într-un proiect european împreună cu teatrul din Dresda, cu al doilea teatru din Budapesta, Vígszínház, împreună cu Stuttgart și Teatrul Național din Sibiu, după cartea lui György Dragomán, Rugul. Toate proiectele sunt gândite cu mulți ani înainte. Acum trei ani am hotărât că vom face o mare coproducție cu Jocurile Culturale și Olimpice de la Tokyo. Iată, am pus bazele acestui proiect care va fi materializat în 2017. Festivalul a avut nume excepționale pe Aleea Celebrităților, de la Tim Robbins la Alvis Hermanis, Ariane Mnouchkine, de la Declan Donnellan până la Christoph Marthaler, până la Eimuntas Nekrosius, de la Eugenio Barba până la Evgeny Mironov și George Banu, Gigi Căciuleanu, Joel Pommerat, de la oameni precum Kushida Kazuyoshi până la Klaus Maria Brandauer, Luk Perceval, Krystian Lupa, de la Lev Dodin până la Peter Brook, Neil LaBute, Peter Stein, de la Silviu Purcărete până la Thomas Ostermeier, Victor Rebenciug, de la Nakamura Kanzaburo al XVIII-lea până la marile personalități ce au adus o contribuție importantă culturii orașului din cele mai vechi timpuri, Radu Stanca și Martin Hochmeister.

Pentru al treilea an consecutiv, directorul  executiv al Brooklin Academy of Music vine la Sibiu pentru parteneriatul pe care l-am dezvoltat cu cea mai importantă structură de Artele Spectacolului din Statele Unite. Urmare a acestei legături, producția Antisocial, proiect gândit împreună cu Universitatea „Lucian Blaga”, proiect dezvoltat în parteneriat cu BRD – Groupe Société Générale, a primit din partea Radio România Cultural distincția pentru Cel mai important Proiect Teatral al Anului. Am reușit să jucăm 28 de reprezentații ale acestui spectacol, în 21 de orașe din România, în cadrul turneului. Am continuat acest proiect pe programul Manifest pentru dialog realizând al doilea spectacol în regia și pe textul lui Bogdan Georgescu, #minor, iar în 2017 vom crea un al treilea spectacol. Am reușit să facem un important turneu american în patru mari universități din America: Brown, Yale, Universitatea de Stat a New York-ului și Pace University, unde actorii masteranzi au jucat Antisocial și a fost, realmente, triumf. Am reușit să creăm legături strategice cu cele patru universități menționate, universități plasate în primele 50 ale lumii. Între ele și ULBS, împreună cu platforma doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural am reușit să dezvoltăm o platformă în care sunt înscrise 19 universități ale lumii. Eu însumi, în calitate de director al teatrului și de profesor în nenumărate universități, de-a lungul și de-a latul Europei, Americii și Asiei, am fost ales ca președinte al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru artele spectacolului, management cultural și muzică.

De asemenea, Festivalul a cunoscut o dezvoltare fără precedent, au fost reprezentate 472 de evenimente în cadrul festivalului, cu 67 de spații de joc, cu 2.850 de artiști din 70 de țări ale lumii, cu o medie zilnică de 68.000 de spectatori, ceea ce a impus evenimentul ca festival singular, pe primul loc în lume. Sunt împliniri excepționale! Bursa de Spectacole de la Sibiu a aniversat 20 de ani de existență, Programul de Voluntariat împreună cu EU-Japan Festival Comitee au aniversat 10 ani de existență. Domnul Shuji Kogi a primit cea mai înaltă distincție din partea Președintelui României pentru acest program pe care l-am dezvoltat împreună cu Japonia. Nu întâmplător, festivalul și directorul general al teatrului și președintele festivalului au fost răsplătiți cu cel mai important premiu al Japoniei – Premiul Japonia – dar și cu Premiul Ministerului Afacerilor Externe din Japonia, ocazie cu care președintele festivalului a fost primit de Familia Imperială. Au fost nenumărate alte recunoașteri internaționale și sperăm ca proiectele pe care le dezvoltăm, la fel de importante, să aducă cel puțin aceleași rezultate în anul 2017.

Ce dezamăgiri am avut în anul 2016...

În general încercăm să ne uităm la ceea ce am împlinit. Sperăm din toată inima ca proiectul care s-a propus către Ministerul Culturii, prin care să existe o finanțare multianuală pentru marile proiecte culturale, să fie legiferat. Așteptăm ca la nivelul Ministerului Culturii să se dezvolte programe vizionare, pe termen lung, să existe politici culturale la nivelul României. România, singura țară din Europa care nu are cultura ca motor de dezvoltare a comunităților, motor de atragere a fondurilor europene, să devină un obiectiv prioritar pentru noua guvernare care vine după aceste alegeri, care au avut loc în decembrie 11.

Constantin Chiriac, în timpul unui recital de poezie

Ce așteptăm de la 2017…

Așteptăm continuarea acestei ascensiuni. Așteptăm, în primul rând, să fim sănătoși, să avem un cadru propice legislativ, să putem să punem în practică proiectul de construire a Centrului de spectacole de teatru și de congrese, împreună cu Institutul de Cercetări, cu noul sediul al Festivalului, cu noul sediul al Aleii Celebrităților, cu noul sediul al Bursei de Spectacole. Așteptăm să concretizăm marea producție cu Silviu Purcărete, pe spectacolul kabuki, proiect al Teatrului Național din Sibiu, dar și al Jocurilor Culturale și Olimpice Tokyo 2020. Așteptăm să concretizăm proiectul cu festivalul pe care îl dezvoltăm la Tel Aviv, la aniversarea celor 70 de ani de existență în statul Israel, pentru 2018. Așteptăm să concretizăm cele două mari coproducții cu Centrul Național de Artele Spectacolului din Beijing, cu Teatrul Național din Shanghai, cu Festivalul Internațional de Teatru și Artele Spectacolului de la Shanghai, și de asemenea cu Phase7 care se va implica în crearea spectacolului de deschidere în spații neconvenționale. De asemenea, așteptăm coproducția europeană cu cele patru orașe: Dresda, Budapesta, Stuttgart și Sibiu. De asemenea, continuarea proiectului european Building the new audience, cu proiectul european pe care îl dezvoltăm cu Freiburg și cu alte structuri pentru zona artelor spectacolului de stradă. Am mai aplicat pentru alte trei proiecte și așteptăm deciziile Comisiei Europene în luna martie. Dezvoltăm un mare program Erasmus+ împreună cu Universitatea „Lucian Blaga”, cu Programul de Voluntariat, cu nenumărate universități din Europa, Asia, Statele Unite și Canada. De asemenea, vom dezvolta un program strategic cu Teatrul Național din Seul, cu Festivalul de Artele Spectacolului de la Seul.

Bursa de Spectacole va coopera direct cu cele mai importante burse de spectacole din lume, pornind de la CINARS, până la Bursa de Spectacole de pe Coasta de Est și Coasta de Vest a Statelor Unite, două cele mai mari burse din Statele Unite, împreună cu Bursa de Spectacole de la Yokohama, cea de la Seul, de la Shanghai, Sydney, Adelaide, cu Asociația La RED, cu bursa de la Manchester, bursa de la Freiburg, cu Rideau, cu Thoune, cu Zürich. Dorim o promovare reciprocă și o dezvoltare combinativă în așa fel încât toți cei care lucrează în zona artelor spectacolului să poată să aibă o promovare binemeritată în România și în lume. Începând cu 2017 vom fi membri activi ISPA, al cărui congres dorim să-l aducem la Sibiu în 2018 sau 2019, în funcție de negocierile pe care le vom avea. 

Ce fac de Crăciun…

Voi sta acasă, la Sibiu, împreună cu familia, pentru că am avut un an în care am călătorit enorm. Am fost de câteva ori în Statele Unite, de câteva ori în China, am organizat dintr-o poziție foarte importantă Congresul Cultural prin care am dezvoltat Drumul mătăsii. Pentru prima dată au fost selectate în acest mare proiect al Chinei trei spectacole din România: Faust, Electra și o coproducție dintre TNRS și Școala de Teatru din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Omul cel Bun din Sîciuan. Din câteva mii de spectacole au fost selectate cele trei alături de alte opt spectacole care vor fi reprezentate în lunile august, septembrie, octombrie, noiembrie, cu câteva zeci de reprezentații fiecare.

E o perioadă binemeritată de a mă întâlni cu toți cei dragi și de a petrece sărbătorile sfinte ale Nașterii Domnului în pace și în tihnă, rememorând plecarea mamei, care a plecat în Ajunul Crăciunului, acum 6 ani. Apoi voi pleca într-o călătorie în Cuba, care va fi jumătate vacanță, jumătate relații culturale ale teatrului, ale festivalului, ale Bursei de Spectacole și ale Școlii de Teatru din cadrul Universității „Lucian Blaga”.

Irina Cojar 

Irina Cojar: “Ca şi în dragoste, teatrului trebuie să-i oferi totul”

Ca nepoată a maestrului Ion Cojar şi a actriţei Raluca Zamfirescu, ea a cunoscut efervescenţa lumii artistice încă din copilărie. Irina Cojar este o actriţă căreia flerul şi naturaleţea, talentul şi dezinvoltura îi sunt mereu la îndemână, dovedind că poate juca orice. Îşi doreşte cel mai mult revenirea la valorile adevărate. “Am o moştenire de care sunt mândră şi mă gândesc în fiecare zi la bunicii mei cu drag, ştiu că sunt lângă mine”.

Ce a însemnat anul acesta pentru mine?

Anul ăsta spectacolul Idolul şi Ion Anapoda a împlinit 10 ani de când se joacă, premiera sa având loc în 27 ianuarie 2006. Acest spectacol înseamnă familia mea, înseamnă o bucăţică din mine, din sufletul meu. Spun asta pentru că textul a fost scris de străbunicul meu, G.M. Zamfirescu, regizat de bunicul meu Ion Cojar, fiind şi ultimul său spectacol şi reprezentând debutul meu. Este unul dintre cele mai longevive spectacole ale Teatrului Naţional, jucându-se de fiecare dată cu sala plină. Secretul cred că stă în faptul că spunem o poveste montată în stil clasic, despre iubire, despre oameni curaţi la suflet care încearcă să găsească fericirea în lucruri mici cum ar fi o plimbare cu tramvaiul, un buchet de flori, o casă modestă, o masă servită împreună şi ceea ce este cel mai important, iar noi uităm de asta, o rugăciune. Uităm de îmbogăţirea sufletului, de înălţarea spirituală pe care ne-o dă iubirea autentică, atât de rară, uităm să dăruim. Ion Cojar a creat nu numai o distribuţie, ci şi o prietenie frumoasă între noi, ceea ce se vede pe scenă. Din distribuţie mai fac parte Dan Puric, Ileana Stana Ionescu, Ileana Olteanu/Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş, Alexandru Hasnaş, Afrodita Adrone/Erica Băieşu. Din păcate Matei Alexandru, care era şi el în distribuţie, ne-a părăsit plecând în ceruri. Oameni extraordinari, colegi generoşi şi adevăraţi profesionişti.     

Irina Cojar și Dan Puric în Idolul și Ion Anapoda

Anul acesta mi-a adus şi un Premiu de Excelenţă din partea Comunităţii Italiene din România pentru rolul Giulianella din spectacolul Sâmbătă, Duminică, Luni de Eduardo de Filippo, în regia lui Dinu Cernescu, montat tot la Teatrul Naţional într-o distribuţie de excepţie. Acest premiu m-a surprins şi m-a onorat extraordinar de mult. Nu uit niciodată că scopul meseriei noaste este de a dărui şi când oamenii sunt recunoscători înseamnă că nu m-am aflat degeaba pe scenă, că am putut să-i îmbogăţesc sufleteşte şi spiritual. E cea mai frumoasă satisfacţie pe care ţi-o dă meseria asta.

Irina Cojar în spectacolul Încă-i bine

Din păcate, există la noi un fenomen de ceva ani în care cultura este dată la o parte, esta lăsată undeva pe ultimul loc. Se promovează subvalorile, bârfa. Sunt foarte puţine publicaţii şi televiziuni care au curajul să promoveze calitatea, deoarece “nu vinde”. Am fost întrebată într-un interviu televizat de ce nu am inventat nişte bârfe despre viaţa mea privată pentru a fi promovată. Am spus că-mi doresc să fiu cunoscută pentru ceea ce fac eu în artă şi nu pentru altceva. E păcat. Printre colegii mei sunt oameni valoroşi, care ar putea deveni modele şi care au ceva de spus, dar din păcate nu sunt promovaţi sau dacă au curajul să aibă o opinie, sunt luaţi în derâdere. Mi-aş dori să fie promovată mai mult calitatea. Cultura unui popor înseamnă identitatea acestuia.

Irina Cojar alături de Victor Rebengiuc în Toți fii mei

Ce aştept de la anul care vine?

Îmi doresc să joc mai mult. Să fac proiecte noi, de suflet, să pot să spun mai multe poveşti oamenilor, să pot să descopăr în mine alte posibiltăţi, pentru că asta face actorul de fiecare dată când lucrează la un rol, descoperă omenescul.

Cum întâmpin Crăciunul?

Pe scenă. Jucăm Idolul şi Ion Anapoda şi  Înşir-te mărgărite după Victor Eftimiu, cel mai nou spectacol al lui Dan Puric. Un spectacol care readuce în prim plan basmul românesc, tradiţii, obiceiuri, mituri, dansuri şi muzică populară, în minunata interpretare a lui Gheorghe Zamfir. Spunem o poveste despre faptul că în spatele fiecarui om rău se află o durere, că societatea de multe ori ne obligă să facem alegeri pe care nu ni le dorim şi că trebuie să fim mai buni şi mai frumoşi, să învăţăm să iertăm şi să nu uităm de Dumnezeu. Un cadru perfect pentru Crăciun care înseamnă familie, iubire, iertare şi căldura. Reîntorcerea la noi, la substanţa noastră de români.

Ofelia Popii : “Pentru mine, marile provocări sunt rolurile grele”

Ai impresia că marea se joacă în ochii ei. Adulată de marii regizori şi de public, ea este “bijuteria teatrului românesc”, aşa cum o numea, la închiderea Festivalului de Teatru de la Sibiu, ambasadorul Japoniei, oferindu-i o păpuşă de porţelan ce avea chipul ei. Arată ca o vrăbiuţă cu ochii albaştri, dar simţi că te poate înşfăca pe de-a-ntregul, ca păsările de pradă. Are o versatilitate de actor-orchestră.

Ofelia Popii

1001 de roluri, într-o mare vocaţie şi uriaşă putere de muncă şi dăruire artistică, izbucnesc din această “vietate magică”.

“Ofelia Popii a fot senzaţia acestei săptămâni în rolul Mephistofel, în visceralul Faust al lui Purcărete”, scria Herald Tribune. Actriţa Ofelia Popii a fost distinsă cu premiul Herald Angel la Edinburgh.

Este laureată de două ori cu Premiul UNITER, pentru rolul Mefisto din spectacolul Faust, montat de Silviu Purcărete la Sibiu, dar şi pentru Felii, un text ce aparţine Liei Bugnar, o performanţă cu care nu se pot lăuda multe actriţe din ţară. Îi place să-şi depăşească limitele şi neputinţele, dar totodată îi plac personajele “atinse de divin”.

Ofelia Popii și Ilie Gheorghe în Faust în regia lui Silviu Purcărete

“2016 a fost un an interesant, cu de toate, bune, rele, împliniri, dezamăgiri... Cele mai mari satisfacţii le-am avut în planul personal şi au legătură directă cu fetiţa mea, care creşte şi e tot mai inventivă. Apoi, pe plan profesional, am cunoscut oameni noi, frumoşi, dar m-am reîntâlnit şi cu alţi colegi de breaslă, pe care îi stimez, la Ideo Ideis şi Gala Hop, am avut ocazia să o cunosc şi să lucrez cu regizoarea Anca Damian la un film care eu cred ca va fi deosebit de interesant şi am colaborat şi la un scurt metraj cu Marius Olteanu, un regizor tânăr foarte talentat, dar şi un om minunat. În teatru, am avut nişte turnee interesante, iar acum, pe final de an, am lucrat cu Cristi Juncu pentru prima dată şi mă bucur foarte tare de această întâlnire care mi-a adus o foarte mare satisfacţie. Întâlnirile fundamentale au fost mâna Destinului.

Ca şi Nina Zarecinaia, nu mă mai tem de nimic şi nu-mi mai imaginez că deţin controlul asupra gestionării carierei mele, decât prin efecte, nu prin cauze. Ceea ce caut însă în tot ce fac este dialogul. Cred în dialog: între oameni, cu sine însuşi, între generaţii, între spirite sau spiritualităţi. Cred în ascultarea celuilalt, am nevoie de conversaţie, o stârnesc, o caut. Teatrul este, în fapt, tot un fel de dialog.

Ofelia Popii în Maestrul și Margareta

Sper ca 2017 să fie un an mai plin pe plan profesional atât pentru mine, cât şi pentru soţul meu, Ciprian Scurtea. Să avem parte de mai multe propuneri în teatru şi în film, iar noi doi şi fetiţa noastră să fim sănătoşi şi fericiţi.

Crăciunul este prilej de întâlnire cu unii membri ai familiei noastre, noi nefiind de loc din Sibiu, nu ne putem bucura de ei tot anul, aşa că profităm de sărbători să ne strângem laolaltă. Vom merge cu toţii la căsuţa noastră de la Orlat.

Mai sunt doar câteva zile până vom aprinde luminile de Crăciun şi vom împodobi casa cu crengi de brad. Sunt sigură că la munte vom avea zăpadă şi ne vom bate cu bulgări, vom alerga cu săniile.

Am visuri mărunte, deşi uneori îmi imaginez utopii, iar alteori îmi închipui că dorm pe o aripă de înger”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News