Actorii îşi asumă expunerea la pericol şi nu vor purta mască în timpul spectacolelor.
"E un pericol şi pentru actori şi pentru spectatori această nepurtare a măştii, dar meseria noastră nu se poate face decât cu faţa noastră, cu vorbele noastre, cu ochii noştri. Nu cred că putem să jucăm cu mască medicinală. Dacă ar fi vorba de o mască de teatru, da, există acest efort pentru crearea unui personaj, dar altfel e ca şi cum am fi cu toţii medici", a declarat pentru AGERPRES Marian Râlea.
El a precizat că printre actori există o teamă de boală în general şi o teamă faţă de "ceea ce am trăit până acum".
"Există o teamă, dar există o teamă de boală în general, nu doar de o anumită boală. Sigur, în cazul acesta, a ceea ce am trăit până acum, e o teamă. Chiar dacă unii bravează şi spun că nu există sau că nu există virusul, există această teamă permanentă că te poţi îmbolnăvi, dar atâta timp cât credem în destinul fiecăruia dintre noi, trebuie să facem în aşa fel încât nici noi, dar mai ales publicul, să nu se îmbolnăvească. Vă daţi seama că, dacă s-ar auzi că într-o sală de spectacole s-a îmbolnăvit un spectator, cred că s-ar închide sala şi publicul nu ar mai veni mult timp", a mai spus actorul.
Marian Râlea a afirmat că spectacolele de teatru cu puţini spectatori sunt frustrante pentru cei care joacă pe scenă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu