EXCLUSIV  Actorul Alexandru Nagy, incident şocant pe scenă: A fost foarte dureros-video

Actorul Alexandru Nagy a povestit, în cadrul unui interviu acordat DC News, cea mai şocantă întâmplare petrecută pe scenă. 

Tânărul actor şi regizorul român Alexandru Nagy a povestit, în cadrul unui interviu acordat DC News, cel mai şocant incident din cariera sa de până acum de actor, şi anume momentul în care s-a accidentat destul de grav în timpul unui spectacol, dar a avut ambiţia de a-l duce până la capăt, ba chiar să susţină o nouă reprezentaţie la numai câteva zeci de minute după.

„Se întreba toată lumea de ce şchiopătează Vasea. Ei bine, şchiopăta pentru că şi-a rupt ligamentele. A fost chiar şocant, pentru că nu ştiam ce mi s-a întâmplat. Am crezut că mi-am luxat piciorul şi am zis că mai stau, nu e o problemă. Dar când am văzut că s-a umflat destul de tare... a fost dureros dar mă bucur că am reuşit să-l duc până la capăt. Au fost două spectacole în aceeaşi zi, iar ligamentele s-au rupt la finalul primului dintre ele. La primul nu am avut nicio problemă, la final s-a rupt, apoi a fost o mică pauză de 15-20 de minute şi a urmat al doilea care a fost destul de complicat de dus până la capăt.  Mi-am spus că niciodată nu o să mai am probleme cu un spectacol, pentru că dacă l-am dus pe acesta la capăt...„, a povestit Alexandru Nagy.

Urmăreşte declaraţiile lui Alexandru Nagy aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel