Actorul francez Samy Naceri a recidivat. Acesta a fost arestat , luni, la Cannes, după ce şi-a arătat posteriorul gol pe stradă, după ce, săptămâna trecută, mai fusese arestat pentru insulte proferate la adresa unor poliţişti.
Incidentul a avut loc duminică, după ce câţiva tineri, întâlnindu-se pe stradă cu celebrul actor în faţa hotelului Martinez, i-au cerut să se lase fotografiat alături de ei. Samy Naceri a preferat însă să îşi dea jos pantalonii şi să îşi arate fesele, proferând diverse insulte.
"O anchetă este în desfăşurare", a anunţat o sursă din poliţia locală. "Este acuzat că şi-a arătat părţile intime" pe un drum public, a precizat aceeaşi sursă.
Samy Naceri a devenit cunoscut la nivel internaţional datorită rolului şoferului descurcăreţ din seria de succes "Taxi". El a primit în 2006, împreună cu ceilalţi actori din lungmetrajul "Zile de glorie", premiul pentru interpretare la Festivalul de Film de la Cannes.
Pe 16 mai, Samy Naceri, în vârstă de 49 de ani, a fost arestat de poliţia din Cannes pentru insulte adresate unor poliţişti, însă a fost eliberat la scurt timp după aceea. În aceeaşi zi, actorul a avut o altercaţie cu angajaţii hotelului Martinez, în momentul în care dorea cu orice preţ să îşi parcheze automobilul chiar în faţa clădirii. Actorul a fost "expulzat" din acea zonă de către personalul de securitate al hotelului.
La sfârşitul lunii aprilie, Samy Naceri a fost condamnat la 16 luni de închisoare pentru o agresiune comisă cu o armă albă, în ianuarie 2009, la Paris, asupra prietenului fostei sale iubite.
Cariera actorului Samy Naceri a fost pătată în ultimii ani de numeroase acte de violenţă, conducerea automobilului fără permis, în stare de ebrietate sau cu exces de viteză, care i-au atras numeroase condamnări. Pe 5 noiembrie 2008, Samy Naceri a fost condamnat la şase luni de detenţie şi o amendă de 7.500 de euro pentru accidentarea, în luna octombrie, a unei poliţiste din Paris, cu o maşină pe care o conducea fără permis.
Naceri a fost de mai multe ori condamnat. În 2007, el a primit o sentinţă de 10 luni de detenţie, pentru agresarea unui stilist într-un restaurant parizian.
În februarie 2007, actorul a fost condamnat la trei luni de detenţie pentru violenţe comise împotriva angajaţilor unei discoteci, iar în decembrie 2006, la şase luni de închisoare, pentru injurii aduse unor ofiţeri de poliţie. De asemenea, Naceri a fost condamnat de patru ori între 2000 şi 2003, pentru violenţă, ultraj, conducere în stare de ebrietate şi exces de viteză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu