Actrița amerindiană huiduită acum 50 de ani la gala Oscar a fost onorată pentru protestul ei
Actriţa Sacheen Littlefeather a fost onorată de Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Statele Unite, sâmbătă, la aproape 50 de ani după ce a fost huiduită pe scena Oscarurilor pentru că a refuzat un premiu în numele lui Marlon Brando în semn de protest faţă de tratamentul aplicat de Hollywood nativilor americani, informează duminică AFP.
În timpul unei ceremonii emoţionante care a avut loc la Los Angeles, punctată de dansuri şi cântece amerindiene, Academia a prezentat scuze publice actriţei Sacheen Littlefeather, celebrată în trecut de activişti pentru iniţiativa sa, dar ocolită de profesioniştii din industrie.
Sacheen Littlefeather, reprezentantă a indienilor apaşi şi yaqui, a fost huiduită la ceremonia din 1973, când a explicat de ce Marlon Brando, căruia i-a ţinut locul, nu a putut să accepte premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru filmul "Naşul", ca urmare a "tratamentului aplicat de industria cinematografică indienilor din America de astăzi".
În faţa unui public numeros prezent sâmbătă la Muzeul Oscarurilor, actriţa a declarat că la acea vreme "a urcat pe scenă ca o indiancă mândră, cu demnitate, curaj, har şi smerenie".
"Ştiam că trebuia să spun adevărul. Unii oameni ar putea accepta. Alţii, nu", a declarat ea.
Sacheen Littlefeather a explicat că vedeta western John Wayne a trebuit să fie oprit să o atace fizic în momentul în care părăsea scena.
Pe atunci membră a Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild, SAG), actriţa a întâmpinat dificultăţi în obţinerea contractelor la Hollywood, directorii de casting fiind descurajaţi să o angajeze.
Fostul preşedinte al Academiei, David Rubin, care i-a transmis scuze în luna iunie, a urcat pe scenă şi a evocat "povara emoţională" suportată de militanta amerindiană şi "costul pentru cariera sa".
"De prea mult timp, curajul de care aţi dat dovadă a rămas nerecunoscut. Pentru aceasta, vă prezentăm atât cele mai profunde scuze, cât şi sincera noastră admiraţie", a spus el.
Aceste scuze vin în contextul în care industria cinematografică se confruntă cu ceea ce mulţi consideră că este o cultură a sexismului, rasismului şi impunităţii, notează AFP.
"Academia şi industria noastră se află într-un punct de inflexiune", a adăugat Rubin.
Muzeul Oscarurilor, care a fost inaugurat în septembrie anul trecut, s-a angajat să abordeze "istoria problematică" a instituţiei, cu precădere rasismul. O expoziţie este centrată pe hărţuirea suferită de actriţă, notează Agerpres.
Academia a prezentat primele scuze oficiale pentru incident abia anul acesta
"Sunt bolnavă acum, foarte bolnavă. Am cancer de sân, metastazat, în fază terminală. Sunt pe chimioterapie de ceva timp, iau antibiotice zilnic. Drept rezultat, nici memoria mea nu mai e la fel de bună. Sunt obosită tot timpul, cancerul e un job full-time. Dacă eşti leneş, nu trebuie să ai cancer", a spus Sacheen pentru The Guardian.
Noaptea de 27 martie 1973 este cea pe care nu o va uita, însă, niciodată. În acel moment, spectatorii s-au împărţit în două tabere: jumătate au aplaudat gestul, dar cealaltă jumătate a huiduit momentul. La acea vreme, oraşul Wounded Knee, din Dakota de Sud, era locul luptelor dintre nativii amerindieni şi autorităţile americane, în urma unor proteste stârnite de uciderea unui bărbat din tribul Lakota.
Despre Pană Mică s-a zvonit atunci, într-o campanie rușionasă de manipulare a publicului, că era, de fapt, o actriţă mexicană, stripteuză, angajată special pentru acel moment. "Nu a fost un rol, a fost realitatea. Cred că asta i-a suprins pe toţi, că a fost real. Şi cred că mesajul meu de atunci ajunge încă la inimile oamenilor şi azi", a mai spus ea.
John Wayne, care în filmele americane ucidea fără milă amerindieni, a avut o reacţie extrem de nervoasă.
"În timpul prezentării mele, venea spre mine ca să mă dea jos cu forţa de pe scenă. A fost cu greu ţinut pe loc de şase angajaţi de la securitate", a mai spus aceasta.
Pană Mică a fost prima femeie de culoare şi prima femeie indigenă care a folosit scena Academiei Americane de Film pentru a transmite un mesaj politic. Astăzi, astfel de mesaje sunt extrem de previzibile, dar în 1973 un astfel de lucru era un eveniment radical.
"Nu mi-am folosit pumnii, nu am folosit înjurături, nu am ridicat tonul. Dar m-am rugat la strămoşii mei să mă ajute. Am urcat acolo ca o războinică, dar cu graţie, frumuseţe, curaj şi umilinţa poporului meu. Am vorbit din inimă", a concluzionat Sacheen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
