Actrița Andreea Bibiri, despre personajul ei din serialul Mangalița: “Emilia e pur și simplu delicios de naivă”

Actrița Andreea Bibiri, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea, în curând, în noul serial Mangalița, la Antena 1, în rolul Emiliei Vulpe, doctorița îndrăgostită de primarul Stelian Manole, spune că acesta a fost unul dintre cele mai simpatice personaje la care a lucrat până acum.

"E plină de energie, ambițioasă, luptă pentru a obține ce-și dorește, nu se dă niciodată bătută și chiar dacă totul pare pierdut, oricând poate veni cu o soluție care să strice și mai tare lucrurile. Emilia este o visătoare, o romantică, în căutarea unei iubiri care să o împlinească. Deși profesional este bine situată, pe partea sentimentală pare să eșueze lamentabil și constant", spune aceasta.
Relația Emiliei Vulpe cu Stelian Manole, primarul din Mangalița, este una complicată. "Așa cum declară și Stelu, între ei doi nu este decât o relație profesională. Însă Emilia nu poate accepta asta", adaugă Andreea despre personajul ei.

Consideră că are multe defecte și calități comune cu Emilia Vulpe. "Voi alege un singur defect care m-a ajutat și distrat în construcția rolului, naivitatea. I-am iubit naivitatea și m-am identificat mult cu ea pe acest palier. Deși această trăsătură de caracter o face un personaj tragic și de multe ori chiar odios sau sinistru, eu mi-am găsit de lucru explorând la maximum felul anapoda în care ea percepe și înregistrează ce se întâmplă în jurul ei și soluțiile cele mai elucubrante și nerealiste pe care le născocește. E pur și simplu delicios de naivă", mai spune ea.

Cea mai ciudată zi de filmare

Cea mai ciudată zi a fost, crede Andreea Bibiri, ultima zi de filmare. "Se scotea tot decorul din clădirea unde filmaserăm. Dispărea totul. Camerele rămâneau uriașe, goale și străine. Se dizolva realitatea în care lucraserăm timp de două luni, zi de zi. Ca și cum nu fusese de fapt nimic acolo. Totul părea să fie o iluzie. Am avut un sentiment tare ciudat. Ca și cum s-ar fi tăiat livada de vișini", povestește ea.

Pe 14 și 15 septembrie, actrița Andreea Bibiri poate fi văzută pe scena Teatrului de Artă în piesele "O femeie singură" și "O relație deschisă", ambele scrise de Dario Fo și Franca Ramme. De asemenea, în această lună, va fi la New York, unde are programate trei spectacole cu "O femeie singură" – spectacol selecționat în cadrul festivalului de teatru "Rehearsal for truth".

Cât de ambițioasă e doctorița Emilia Vulpe, interpretată de Andreea Bibiri, și cum va încerca ea să-l cucerească pe primarul Stelian Manole, telespectatorii Antenei 1 vor afla, în curând, în noul serial de comedie Mangalița.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel