Actriţa Chloe Grace Moretz a obţinut un ordin de protecţie împotriva unui presupus hărţuitor

Actriţa Chloe Grace Moretz a obţinut un ordin de protecţie împotriva unui presupus hărţuitor pe care îl acuză că ar fi încercat să pătrundă de mai multe ori în locuinţa sa, potrivit Press Association. Brandon, fratele în vârstă de 22 de ani al actriţei, a solicitat un ordin temporar de protecţie susţinând că un bărbat de 18 ani a pătruns fără permisiune pe proprietatea familiei. Potrivit documentelor legale depuse la o instanţă din Los Angeles, pe 30 iunie un bărbat a sărit gardul proprietăţii deţinută de familia Moretz şi a început să lovească violent în uşile şi ferestrele locuinţei încercând să ajungă la Chloe Moretz sau la familia acesteia. Familia Moretz a chemat poliţia, iar bărbatul a fost arestat, dar s-a întors pe 1 iulie şi a încercat acelaşi lucru, potrivit documentelor depuse în instanţă. Bărbatul a fost arestat din nou sub suspiciunea de hărţuire, iar în prezent se află în custodia poliţiei. Potrivit ordinului de protecţie, presupusul hărţuitor trebuie să stea la circa 90 de metri de Moretz, cei doi fraţi ai actriţei şi mama acesteia. În documentele depuse în instanţă, Brandon a susţinut că suspectul a făcut ameninţări către toţi membrii familiei. A fost emis un ordin temporar, iar în decursul acestei luni va avea loc o audiere în instanţă, ocazie cu care judecătorul va decide dacă să-l transforme într-un ordin permanent. Moretz a jucat în filme încă de pe când era copil, cu apariţii în pelicula horror The Amityville (2005) şi în serialul Desperate Housewives, înainte de a obţine un rol în filmul cu supereroi Kick-Ass. Actriţa îşi va împrumuta vocea personajului Wednesday Addams în versiunea animată a peliculei The Addams Family, care urmează să fie lansată în octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel