Un act normativ adoptat de guvern reglementează activitatea de pe pârtiile de schi.
Guvernul a adoptat, miercuri, actul normativ ce reglementează accesul persoanelor cu nevoi speciale pe pârtiile de schi, cu referire punctuală la echipamentul acestora, şi actualizează nivelului amenzilor, astfel încât să crească gradul de conştientizare al administratorilor de pârtii şi al turiştilor, în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor ce le revin, informează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
Potrivit sursei citate, este vorba despre Hotărârea care modifică HG nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement.
"Siguranţa tuturor celor care practică sporturi de iarnă pe pârtiile din România trebuie să primeze! În perspectiva următorului sezon turistic, atunci când o mare parte dintre români, dar şi străini vor alege să îţi petreacă vacanţele în destinaţiile locale, la munte, am făcut o analiză a legislaţiei specifice pentru omologarea pârtiilor şi traseelor de schi, din care a reieşit necesitatea actualizării acesteia, respectiv a unor condiţii de securitate. Alături de viitoarele investiţii pe care le vom finanţa, noile măsuri contribuie la una dintre priorităţile asumate, în calitate de ministru liberal, respectiv dezvoltarea domeniului schiabil. Prevenţia defineşte activităţile de control în turism, realizate de minister; ne dorim un mediu de afaceri sănătos şi performant. Tocmai din aceste motive am ales calea îndrumării operatorilor economici, ca principal punct de interes, în scopul armonizării la nivel naţional a bunelor practici. Însă, acolo unde nu există înţelegere, trebuie să fim fermi, în special atunci când vorbim despre siguranţa turiştilor", a declarat Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.
Actul normativ reglementează accesul persoanelor cu nevoi speciale pe pârtiile de schi şi actualizează nivelului amenzilor pentru a creşte gradul de conştientizare al administratorilor de pârtii şi al turiştilor.
Totodată, în funcţie de gravitatea abaterii, este prevăzută posibilitatea aplicării odată cu sancţiunea contravenţională principală şi a sancţiunii contravenţionale complementare, respectiv retragerea certificatului de omologare a pârtiei sau a traseului de schi pentru agrement.
Etapa Cupei mondiale de schi alpin care programa weekendul viitor, la Zermatt/Cervinia (Elveţia/Italia), două probe de coborâre la masculin, a fost anulată din cauza lipsei zăpezii, a anunţat sâmbătă Federaţia Internaţională de Schi (FIS), scriu AFP și Agerpres.
FIS invocă "lipsa zăpezii" şi probleme de "siguranţă" pentru schiori, pe traseul inferior al pârtiei, şi arată că cele două curse nu vor fi reprogramate decât mai târziu, în lunile de iarnă.
Aşa cum se ştie, cursa inaugurala a sezonului în Cupa Mondiala feminină de schi alpin, slalomul uriaş de la Soelden (Austria) care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, a fost anulată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, au informat organizatorii în cursul dimineţii.
Cu câteva ore înainte de start, s-a anunţat că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a cursei ca urmare a ploii îngheţate care a căzut în timpul nopţii.
"Din cauza condiţiilor meteo dar şi a prognozelor actualizate, juriul şi comitetul local de organizare au decis să anuleze slalomul uriaş feminin de sâmbătă", se arată într-un comunicat de presă.
Deja încă de vineri fusese anulat antrenamentul oficial ca urmare a vântului puternic care a bătut în rafale. O astfel de situaţie s-a mai întâlnit în 2018, în proba masculină ce urma să deschidă sezonul Cupei mondiale de schi alpin. Nu se ştie deocamdată care va fi soarta cursei inaugurale de duminică programată la băieţi, tot un slalom uriaş, urmând să se ia o decizie în funcţie de evoluţia vremii. Citește mai multe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu