Deputatul și medicul Tudor Ciuhodaru acuză Guvernul de plagiat.
”Pentru câteva voturi au plagiat legea Tudor Ciuhodaru (pl-x 191 din noiembrie 2015), ce prevede acordarea tuturor nou-născuţilor a unui trusou în valoare de 1 ISR (500 de lei) constând în bunuri de primă necesitate, după modelul ,,cutiei finlandeze". Legea Ciuhodaru este acum la Camera Deputaţilor (decizională). PNL- Cioloş s-a opus în parlament acestei legi Ciuhodaru încă din februarie 2016 invocând aceleaşi restricţii bugetare ca cele pentru creşterea salariilor din educaţie şi sănătate. Acum o propun chiar ei pentru câteva voturi.” afirmă Tudor Ciuhodaru.
Medicul adaugă că ”Şi până şi aici taie!!! Au redus valoarea trusoului la 450 de lei şi nu prevăd ca ea să fie actualizată în funcţie de indicatorul social de referinţă (ISR). Tehnocraţii una spun şi alta fac. Cine să-i mai creadă? E disperare mare: pentru câteva voturi guvernul PNL-Cioloş a ajuns să plagieze şi să propună chiar şi iniţiativele mele legislative cărora le-a dat aviz negativ.”
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu