Acuzat de hărţuire, Placido Domingo renunţă să mai concerteze pe scena Metropolitan Opera din New York

Tenorul spaniol Placido Domingo a anunţat marţi că renunţă să mai concerteze pe scena Metropolitan Opera din New York, după acuzaţiile de hărţuire sexuală formulate împotriva sa de mai multe femei, relatează miercuri AFP.

Placido Domingo, 78 de ani, care a apărut pentru prima dată pe scena din New York în urmă cu peste 50 de ani, era aşteptat începând de miercuri la Metropolitan Opera (Met) pentru o nouă producţie 'Macbeth' de Giuseppe Verdi.

Tenorul a respins din nou marţi acuzaţiile formulate împotriva sa, într-o declaraţie transmisă AFP, declarându-se 'îngrijorat de mediul în care oamenii sunt condamnaţi fără un proces echitabil'.

'După ce m-am gândit, cred că performanţa mea în această producţie 'Macbeth' ar abate atenţia de la munca grea a colegilor mei, pe scenă şi în spatele scenei', a explicat el.

'Prin urmare, am cerut să mă retrag şi le mulţumesc liderilor Metropolitan Opera pentru că au acceptat solicitarea mea', a mai spus el, precizând că el a considerat repetiţia generală drept 'ultima sa reprezentaţie pe scena Met'.

'Metropolitan Opera şi Placido Domingo au căzut de acord că el trebuie să renunţe', a declarat Met. 'Placido Domingo a fost de acord să se retragă din toate viitoarele spectacole ale operei, cu efect imediat', a precizat instituţia.

Legendă vie a operei, Placido Domingo, care în jumătate de secol de carieră a înregistrat peste 100 de albume şi a cântat de peste 4.000 de ori, este acuzat de opt cântăreţe şi o dansatoare, de comiterea unor gesturi nepotrivite şi sărutări forţate, începând cu sfârşitul anilor 1980.

Orchestra din Philadelphia şi Opera din San Francisco au anulat din august spectacolele tenorului planificate în acest sezon. Opera din Dallas a anulat un concert programat pentru martie 2020.

Opera din Los Angeles, unde Domingo a fost director general din 2003, l-a suspendat din funcţie şi a lansat o anchetă în legătură cu aceste acuzaţii. Iniţial, Metropolitan Opera a declarat că va lua o decizie după publicarea rezultatelor anchetei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel