Acuzații dure ale unui constructor la adresa CNAIR: Autostrada Transilvania, blocată fiindcă nu au o echipă capabilă să implementeze proiectul

Procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție a 28 de kilometri, între Biharia-Chiribiș, din autostrada Transilvania, a fost demarată acum cinci ani. Lucrările, care ar fi putut fi terminate în această vară, nici nu au început.

În urmă cu o săptămână, șeful CNAIR, Cristian Pistol a declarat în presă că situația contractului pentru lotul 3C3 al Autostrăzii Transilvania va fi tranșată  în câteva zile. Am întrebat constructorul, firma Trameco, din Bihor, dacă va fi o reziliere sau o încetare cu acordul părților?

-Ultima discuție avută la nivel de conducere CNAIR a avut loc acum aproximativ o lună, ne-a răspuns dl. Beneamin Rus. Am avut o întâlnire în cadrul căreia CNAIR ne-a comunicat varianta de continuare a Contractului, și anume aceea în care Antreprenorul, firma Selina, parte din grupul Trameco, ar trebui să execute pe cheltuiala sa toate lucrările suplimentare ce nu puteau fi prevăzute la momentul depunerii Ofertei. Inclusiv lucrările rezultate din faptul că Documentația de atribuire pentru licitație, conținea informații eronate, incomplete și care nu reflectau realitatea faptică din teren.

După această întâlnire, urma să primim, în termen de maxim 2 zile, o adresă prin care Beneficiarul să ne instructeze cu privire la modalitatea de continuare a Contractului, fapt ce nu s-a întâmplat nici până la acest moment. Oficial nu am primit nici o adresă de la CNAIR cu privire la rezilierea sau încetarea amiabilă a Contractului, astfel că la această data nu cunoaștem intențiile CNAIR. Putem spune, din păcate, că în acest moment, cunoaștem doar intențiile dovedite mascat în ultimele 14 luni de către Beneficiar, adică de către CNAIR, nu și cele pe care și le va asuma în mod public.

”CNAIR nu are o echipă care să poată implementa proiectul”

-Contractul a fost semnat acum doi ani. Întârzierea în demararea lucrărilor este pusă de actuala conducere a CNAIR pe seama firmei dvs. Potrivit poziției oferite economedia.ro de dl Pistol, CNAIR a dat antreprenorului numeroase șanse de a începe lucrările. Aantreprenorul ar trebui să suporte diferența de aprox. 130 de milioane de lei între estimarea de cost pe care a făcut-o CNAIR (450 milioane lei) și oferta constructorului. CNAIR susține că această sumă, necesară lucrărilor suplimentare solicitate de Antreprenor, se încadrează în ,,riscurile din contract” și ar trebui suportată de acesta. Care este punctul dvs. de vedere? 

-Actualul Antreprenor a semnat contractul pentru lotul 3C2 în august 2020, la 3 ani distanță de la publicarea în SEAP a procedurii de atribuire a acestui lot, respectiv august 2017. Raportat la „șansele” pe care domnul director general susține că ni le-a acordat, precizam faptul că nu de șanse are nevoie Antreprenorul, ci de reprezentanți ai CNAIR, care să poată implementa și finaliza Proiectul, prin aplicarea constructivă a prevederilor contractuale și legale. Echipă pe care CNAIR nu o are și nu a avut-o pe acest Proiect, acesta fiind punctul vulnerabil al CNAIR care a dus la vicierea multor contracte. Conducerea CNAIR confundă „riscurile de contract” pe care un Antreprenor cu experiență și le asumă la momentul ofertării, cu lucrările suplimentare care au fost descoperite de Antreprenor, ulterior semnării Contractului, atât că urmare a corelării documentației  puse la dispoziție de Beneficiar cu realitatea din teren, cât și punerea în sarcina Antreprenorului a unor lucrări ce exced  obiectului Contractului încheiat între părți.

Drept urmare suntem în situația unor lucrări cu un pronunțat caracter  imprevizibil, care nu se pot circumscrie “riscurilor din contract” cum în mod eronat susține reprezentantul CNAIR, cu atât mai mult cu cât acest contract “rău famat” definește imprevizibilitatea că fiind “ceea ce nu poate fi prevăzut în mod rezonabil de un Antreprenor cu experiență până la data depunerii Ofertei”. Pentru aceste motive este evident faptul că aceste lucrări suplimentare exced obiectului Contractului semnat și asumat de către Antreprenor, iar orice pretenție a Beneficiarului că acestea să fie executate în Valoarea de Contract acceptată inițial, este absurdă și injustă. Deși ANAP, a instructat Beneficiarul cu privire la soluțiile legale și contractuale de continuare a Contractului, echipa de implementare a CNAIR  dat dovadă de lipsa de profesionalism, lipsă de asumare și carențe majore în cunoașterea, interpretarea și implementarea acestui Proiect. Considerăm că declarația domnului director general Cristian Pistol, cum că „lucrările suplimentare sunt un risc contractual pe care trebuie să îl suporte Antreprenorul”, nu face altceva decât să îl discrediteze pe acesta și întreaga echipă de implementare a acestui proiect!

”CNAIR a confirmat studiul și expertiza geotehnică pe care acum nu și le asumă”

-Cristian Pistol mai spune că ați știut din start ce riscuri vă asumați, contractul fiind semnat în baza Ordinului 600, cu prevederi extrem de clare. Nu v-ați asumat și riscurile, la semnarea contractului? riscurile pe care și le-a asumat la semnarea contractului”.

-Din nou, directorul general confundă „cerințele și rigoarea acestui Contract” cu lucrări suplimentare imprevizibile, generate de documentația de licitație prost făcută, incompletă și necorelată cu realitatea din teren, lucrări ce nu puteau fi identificate decât după predarea amplasamentului și demararea etapei de proiectare. Cu toate că, pe întreaga derulare a Contractului am prezentat mai multe soluții legale și contractuale, soluții care au fost confirmate de ANAP, specialiștii CNAIR împuterniciți să gestioneze acest contract nu au ținut cont de niciuna dintre ele, reușind performanța de a bloca la nesfârșit contractul

Reamintim faptul că Oferta depusă de către Antreprenor la începutul anului 2018 a respectat și a avut la bază informațiile puse la dispoziție de către Beneficiarul CNAIR în cadrul Documentației de Atribuire,  care conținea informații eronate, incomplete și care nu reflectau realitatea faptică din teren, conțînând cantități și soluții greșite, astfel cum a relevat Studiul Geo și Expertiza Tehnică realizate în 2020. Noile studii efectuate conform Contractului, au evidențiat necesitatea unor lucrări suplimentare fară de care Proiectul nu ar putea fi executat, lucrări care nu puteau fi anticipate sau cunoscute de niciun ofertant la momentul depunerii ofertartelor.  Antreprenorul a comunicat CNAIR Studiul Geo și Expertiza Tehnică, pe care Beneficiarul le-a confirmat, fiind astfel însușite de acesta. În conformitate cu prevederile contractuale, Antreprenorul a întocmit și înaintat Beneficiarului în februarie 2021 Proiectul Tehnic, complet și conform, care conținea și lucrările suplimentare care au reieșit că se impun a fi executate conform studiilor efectuate, pe care însă CNAIR a refuzat să îl înainteze spre avizare și l-a respins în mod neîntemeiat.  

Dovada absurdității situației în care ne regăsim o face și faptul că Lotul 3C3 – Borș-Biharia a fost executat și finalizat cu succes tot de către noi cu un proiect cu soluții tehnice similare acceptate de Beneficiar, soluții tehnice care au stat la baza Proiectului Tehnic din februarie 2021 pe care actuala echipa de implementare, în mod neîntemeiat și abuziv, le-a refuzat. În Documentația contractului este definită imprevizibilitatea că fiind “ceea ce nu poate fi prevăzut în mod rezonabil de un Antreprenor cu experiență până la data depunerii Ofertei”, aspect pe care Beneficiarul l-a ignorat în țoață corespondența dintre părți.

”Unde în Uniunea Europeană plătește constructorul culpa beneficiarului?”

-De ce nu ar vrea CNAIR să fie finalizt proiectul?

De fapt, în mod concret, Beneficiarul, pe durata a mai bine de 14 luni, a încercat mascarea și ascunderea deficiențelor și greșelilor din Documentația de Atribuire prin tergiversarea unei decizii de asumare a continuării Contractului, și prin diferite forme de manifestare a dorinței vădite de a înceta Contractul. Ceea ce se poate afirma cu certitudine este că echipa de implementare a Beneficiarului trebuia să verifice Studiul Geotehnic și Expertiză Tehnică din Documentația de Atribuire și să elaboreze în consecință Documentația de Atribuire și Cerințele Beneficiarului, însă aceasta a dat dovadă de incompetența și de totala lipsă de etică și pregătire profesională care să corespundă cerințelor unei astfel de responsabilități.

-Lucrați de multă vreme pe proiecte de infrastructură, este o practică tergiversarea anumitor contracte? De accea nu avem o rețea de autostrăzi nici la 30 de ani după Revoluție?

În experiență pe care am avut-o în colaborarea cu CNAIR, de peste 20 de ani,  putem spune că am avut și contracte derulate cu succes, în care reprezentanții Beneficiarului au dat dovada de un real profesionalism și implicare în bunul mers al contractului, fapt ce ne îndreptățește să credem că succesul oricărui proiect depinde în primul rând de echipa de implementare a contractului, din partea Beneficiarului. Spre exemplificare, dar fară a fi un caz singular, putem menționă Contractul 3C3 – Autostrada Biharia – Borș , în cadrul căruia Beneficiarul a dat dovada de profesionalism, atât în asumarea de soluții tehnice similare cu proiectul din februarie 2021 (3C2), cât și în execuție, fapt ce a dus la finalizarea cu succes,  inclusiv la scurtarea duratei de execuție. Cert este că reușita unui proiect de infrastructură este condiționată de implicarea și atitudinea constructivă a tuturor părților din proiect, atât din partea Beneficiarului, cât și din partea Antreprenorilor, principalul ingredient care face diferența este resursa umană. În încheiere, vă propunem o  întrebare pe care o considerăm legitimă și corectă : “Să ne spună Beneficiarul, unde în România sau oriunde în Uniunea Europeană, Antreprenorul este obligat să execute pe cheltuiala să lucrările suplimentare rezultate din culpa exclusivă a Beneficiarului?”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel