Ada și Tony Galeș și-au încheiat participarea în competiția America Express.
Cursă pentru ultima șansă cu o varietate uluitoare de probe aseară, într-o nouă ediție America Express care s-a impus ca lider de audiență. La finalul întrecerii, Ada și Tony Galeș au ajuns pe ultimul loc la Irina Fodor, părăsind competiția după ce au descoperit soarele roșu în cufăr.
Difuzată de Antena 1 în intervalul 20:29 – 00:05, ediția de aseară America Express a fost lider de audiență pe segmentele de public comercial și urban. Astfel, reality show-ul a obținut, pe tronsonul publicului urban cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 6.4 puncte de rating și o cotă de piață de 21.8%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 5.8 puncte de rating și o cotă de piață de 19.5%. Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 5.7 puncte de rating și 16.5% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 5.3 puncte de rating și 15.5% cotă de piață. În minutul de aur 20:48, emisiunea a fost urmărită de 1 milion de telespectatori.
Ieri seară, la careul de pe Drumul Soarelui, Irina a dezvăluit cele două echipe aflate pe ultimele locuri în întrecerea pentru a doua imunitate: Laura Giurcanu și Sânziana Negru, dar și Giulia și Vlad Huidu au fost cei care s-au aliniat astfel la startul cursei pentru ultima șansă, lor alăturându-li-se Ada și Tony Galeș, echipa votată de ceilalți să intre în concursul finalului de etapă. Perechile s-au angrenat astfel într-o poveste pentru care au avut nevoie să-și folosească toate resursele.
Tema cursei a fost campania electorală. Simpatia alegătorilor ecuadorieni nu a fost, însă, suficientă pentru a le asigura un loc în următoarea etapă a competiției, care-i duce direct în Argentina. Concurenții și-au exploatat abilitățile într-o varietate de domenii pentru a aduna voturi – s-au antrenat cu salvamarii, ba chiar au muncit pe un șantier naval. Și, desigur, au încercat să cucerească publicul cu arta oratoriei, susținând discursuri cât mai convingătoare în limba spaniolă. La final, echipa care a ajuns pe ultimul loc la Irina Fodor, Ada și Tony Galeș, și-a încheiat participarea în competiție după verdictul din cufăr. Soarele a fost roșu – astfel că Ada și Tony au scris aseară ultimul capitol al aventurii lor în America Express.
”Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am trăit și pentru faptul că ne-am distrat Și, cu toate că ne-a fost greu, a fost una dintre cele mai intense experiențe pe care le-am trăit vreodată”, a declarat Ada Galeș. ”Îmi vine să plâng, să râd. Mă bucur foarte mult de tot ce am trăit. A fost extraordinar. Plecăm acasă cu foarte multă recunoștință și cu foarte multe amintiri – o sursă aproape inepuizabilă de povești, istorii, oameni și locuri”, a spus Tony Galeș. Pentru celelalte echipe, experiența continuă în ediția de duminica aceasta cu o primă etapă, încărcată de energie și pasiune, în Argentina!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News