Atacantul spaniol de 23 de ani a vorbit despre revenirea acasă, în Spania.
Publicitate
Starul lui Wolverhampton Wanderers, Adama Traore, a admis că este interesat de un transfer la Real Madrid, în ciuda legăturilor sale cu Barcelona, conform The Sun.
Rapida extremă a englezilor, în vârstă de 23 de ani, a fost în formă extraordinară pentru formația de pe Molineux în acest sezon, înscriind de 5 ori și oferind 7 pase decisive.
Trei dintre cele cinci goluri au venit contra câștigătoarei Premier League din ultimele două sezoane, Manchester City. Acum, starul „lupilor" este urmărit de Real Madrid, după creștera sa fulminantă.
Traore, care are contract până în 2023 cu formația de Premier League, ar fi deschis unui transfer pe Bernabeu, chiar dacă a absolvit academia de fotbal a Barcelonei, La Masia.
„Da, de ce nu?", a răspuns el întrebării dacă ar vrea să se întoarcă acasă. „Dacă voi avea oportunitatea să merg la Madrid, voi pleca".
„A existat o neînțelegere cu Barcelona când am părăsit clubul, nu a fost cea mai frumoasă manieră de a pleca de la club, dar aceea este o poveste pe care o țin pentru mine", a adăugat puternicul atacant.
Spaniolul a venit la Barcelona la vârsta de 8 ani și a debutat la prima echipă la 17 ani, când l-a înlocuit pe Neymar, într-un meci din noiembrie 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu