După un an de zile de tratament pentru intoleranța la Histamină și Dermografism, Adda a aflat că a fost diagnosticată greșit și că, de fapt, suferă de două afecțiuni rare și grave, care îi pot pune viața în pericol.
În urmă cu un an, Adda a ajuns la urgență, în urma unei reacții alergice grave. Vedeta avea edem la nivelul gâtului, astfel că îi era dificil să respire. Mai mult, pe corpul acesteia apăruse o urticarie atipică, despre care avea să afle că poartă denumirea de Dermografism. După luni de zile de investigații, medicii i-au pus diagnosticul de intoleranță la Histamină și vedeta a început să urmeze un tratament dificil și un regim alimentar extrem de restrictiv.
”Problema nu a fost doar urticaria demografică. Eu nu știam, în ziua respectivă, când mi s-a făcut rău, ce mi se întâmpla. Problema reală a fost edemul din gât pentru că, din păcate, la urticarie cronică, apar și edeme, uneori în tălpi, în zonele de presiune, dar uneori și în gât. Eu am simțit atunci că mă sufoc, că mi se îngustează efectiv gâtul și de aceea am ajuns la Urgențe. Edemul m-a speriat mai tare decât erupția”, a dezvăluit Adda la Interviurile Spectacola și DC News.
După un an de tratament pentru Intoleranța la Histamină, Adda a aflat că a avut un diagnostic greșit. Artista suferă de Borelioză și Bartonella, două afecțiuni extrem de periculoase, care îi pot pune viața în pericol. Mai mult, vedeta urmează să între pe un tratament care va dura un an și ceva, iar prima fază a acestuia, fiind extrem de dificilă, o obligă să își anuleze toate proiectele din perioada următoare. Artista avea programată lansarea noului album.
”Dragii mei, după un an jumătate de chin, în care mi s-a pus diagnostic greșit și mi s-a dat tratament și mai greșit, am aflat într-un final adevărul. A fost nevoie să îmi paralizeze anumite parți ale corpului că să fiu diagnosticată cu Borelioza și Bartonella - transmise de căpușe și țânțari, ploșnițe sau dacă te mușcă animale care au asta în sânge.
Din păcate, inflamația și neurotoxinele au ajuns la creier, pentru că nu s-a acționat la timp. Așa că urmează o perioadă de luptă și de tratament agresiv care durează în total un an și jumătate. Momentan sunt în pregătirea corpului pentru tratament. Și trag să-mi duc la final o parte din proiecte și să-mi onorez promisiunile.
La începerea tratamentului, mă voi retrage o perioada din spațiul public- emisiuni și apariții, pentru că prima tură e cea mai grea. Voi rămâne aici, pe online și vă voi ține la curent când pot și cât pot. Vă voi lasă și albumul. Se va lansa chiar de ziua mea, pe 3 martie. Plănuiam o lansare aniversară cu concert. Mai ales că voi împlini 30 de ani. La jumătatea lui Martie va veni și noul single. I-am pus numele “Gogutz” la rahatu’ ce e acum în mine. Și promit să-i dau în cap. Să-l nenorocesc până îi sar fulgii. În timp ce o parte din doctorii “specialiști” ai României vor pune mâna pe carte!”, a scris ADDA pe rețelele de socializare.
Boala zgârieturii de pisică, cunoscută și sub denumirea de boala ghearelor de pisică, este cauzată de infecția cu bacteria Bartonella henselae. Aproximativ jumătate dintre pisici sunt purtătoare ale acestei bacterii la un moment dat, însă nu prezintă simptome, pentru că Bartonella henselae nu îmbolnăvește pisicile. Cea mai frecventă cale de transmitere a bacteriei între pisici este prin puricii Ctenocephalides felis sau fecalele acestora în care bacteriile pot supraviețui cel puțin nouă zile, potrivit DOC.ro.
Complicații
În cazuri grave, cum este cel al ADDEI, apare Encefalopatia, adică bacteria ajunge la creier și apare aceasta complicație ce poate provoca leziuni permanente la nivelul creierului sau chiar decesul pacientului.
Borelioza poate fi transmisă de căpușe și alte insecte și este o afecțiune care poate pune viața în pericol.
Dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgenţă – coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe de la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan" din Iaşi, a explicat, într-o postare pe Facebook, ce reprezintă infectarea cu borelioză, cum o poți preveni și cum o poți trata.
"Aveți eritem sub formă de țintă. Este primul stadiu al boreliozei (boala Lyme sau boala cu 1000 de fețe). 31 de pacienți fost diagnosticați la Iași cu borelioză doar anul trecut." spune medicul.
Ce trebuie să știți în cazul când sunteţi muşcat de o căpuşă:
"1. La noi căpușa implicată este Ixodes ricinus (numele e dat de aspectul caracteristic de ”bob de ricin”). Nu toate căpușele sunt purtătoare de Borelia (nu toate persoanele mușcate de o căpușă vor dezvolta borrelioză).
2. Boala Lyme poate fi recunoscută uşor în primul stadiu.
3. Eritemul apare în câteva zile (între 3 și 30 de zile) la nivelul pielii, centrat de locul de atașare a căpușei. Este roșiatic, rotund și are dimenisiuni variabile.
4. În timp acesta se extinde centrifug mărindu-și suprafața.
5. Și are adesea un aspect caracteristic de semn de tras la ţintă: un punct roşu central înconjurat o zonă de piele curată ce este și ea înconjurată de o zonă roşie. În majoritatea cazurilor eritemul nu produce prurit sau durere dar este cald la atingere.
6. În această etapă, infecția poate asocia și un sindrom pseudogripal manifestat prin: febră, astenie, oboseală, dureri de cap, dureri articulare, dureri musculare, limfadenopatii (ganglioni umflați).
7. Chiar fără tratament eritemul migrator dispare în câteva săptămâni." arată medicul Ciuhodaru.
Rețineți:
"1. Prevenția boreliozei implică extragerea rapidă a căpușei și administrare de antibiotice.
2. Extragerea se face preferabil de personal specializat.
3. Medicaţia se administrează adesea la domiciliu pentru o perioadă de până la 10-14 zile.
Și puțină istorie. În 1982 Willy Burgdorfer (microbiolog american de origine elvețiană) a reușit să identifice o spirochetă dintr-o specie de căpușe care se dovedea a fi implicată într-o misterioasă epidemie ce afectase populația orașului Lyme din statul american Connecticut.
Deși în orașul Lyme populația a fost afectată în special de fenomene cutanate și articulare (poliartrită, spondilită, sacroileită), noțiunea de Lyme nu se limitează doar la descrierea de artroborelioză, ci include pe lângă fenomenele autoimune și pe cele de afectare neurologică progresivă." este postarea avertisment a medicului Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgenţă – coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe de la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan" din Iaşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu