”Nu sunt frumoasă”. Adda: Mi-a rupt inima/ Mesaj pentru femeile care caută perfecțiunea, ”că prea ne lovim, ne comparăm și uităm...”

FOTO: Faceboo @Adda
FOTO: Faceboo @Adda

Adda atrage atenția cu privire la numărul tot mai mare de fete care sunt în căutarea perfecțiunii estetice. Această fugă nu ne arată decât modul superficial în care social media are un impact major asupra tinerilor.

Adda este extrem de sinceră cu ceea ce înseamnă aspectul exterior, într-o lume în care tot mai multe persoane, indiferent de sex, sunt atente la modul cum arată, atțt de mult încât ajung chiar să recurgă la operații estetice, deși nu ar avea nevoie

”De mult voiam să abordez subiectul asta pentru că se întâmplă la fiecare concert. Cel mai des la fete văd asta. Facem poze direct cu filtre în care au fața acoperită sau și-o acoperă ulterior și postează așa.

Pe o fată am întrebat-o odată de ce face asta. Și mi-a răspuns: Nu sunt frumoasă! Era foarte frumoasă! Și mi-a rupt inima. Și apoi, înainte să-i țin prelegerea aferentă, mi-am dat seama că noi greșim. Noi ăștia publici. Noi ăștia perfecții lumii.

Că le arătam o lume editată și falsă. Nimeni nu este perfect. Și 90% din ce este pe online este editat. Și eu îmi editam mai demult pozele.

Și acum o fac, dar nu mai folosesc faceapp. Pentru că folosindu-l, am început să nu mă mai plac. Și am zis… ok, asta nu e bine.

Pentru sănătatea mea sufletească și mentală. Mi se spune des. De ce te postezi ciufulită sau nemachiată?!”, Tu trebuie să fii perfectă!.

Nu. Nu trebuie să fiu perfectă. Și nici nu o să fiu. Tot ce pot să fac este să mă iubesc așa cum sunt. Și să radiez iubire. Pentru că iubirea înseamnă frumusețe. Și frumusețea e subiectivă.

Și s-a găsit unu în lumea asta care să mă placă așa cum m-a lăsat natura. Și m-a luat de nevastă. Iubiți-vă, fetelor. Cu coșuri, celulită, vergeturi. Cu riduri, alunițe, cicatrici. Toate aceste accesorii spun povești despre noi. În special povești despre curaj. Și hai să fim mai bune, noi fetele, mai ales, una cu cealaltă. Că prea ne lovim, ne comparăm și uităm ce înseamnă respectul și empatia”, a scris Adda pe contul său de Facebook.

Citește și: Adda, mesaj la 7 ani de la nuntă: Eram speriată ca un copil şi nu ştiam ce implică nici căsnicia şi nici ce înseamnă să fii mamă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel