La doar 14 ani, Adela Popescu debuta în muzică la Cenaclul Flacăra, alături de Adrian Păunescu. Imaginile au fost făcute publice, de curând, de fiul acestuia.
"Mi-a scris Andrei Păunescu, ieri, că a găsit o filmare cu mine alături de regretatul lui tată, Adrian Păunescu, de la Cenaclul Flacără. Sigur că îmi amintesc ziua minut cu minut. După spectacol, au organizat o masă, la care am fost invitată şi eu, în căminul lor, în mijlocul poeţilor şi sutelor de versuri ce umpleau până la refuz biblioteca familiei. Eu şi fratele meu ne amintim până şi ce am mâncat atunci, dincolo de discuţiile de oameni mari la care eram prea sfioasă să intervin. Mulţumesc, Andrei, pentru că mi-ai amintit acum de “mine” atunci", a scris Adela Popescu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu