Băiețelul Adelei Popescu și al lui Radu Vâlcan, Alexandru, a împlinit 2 ani.
Cu această ocazie, părinții săi i-au pregătit o petrecere acasă și au sărbătorit în familie.
Prezentatoarea emisiunii “Vorbește lumea” de la ProTv a povestit pe blogul său, www.adelapopescu.eu cum a fost la aniversarea copilului, cine s-a ocupat de organizare și cum s-a desfășurat totul.
“Pentru pregătire Radu a acordat o atenție deosebită îngrijirii gazonului, iar eu am comandat baloanele (preferatele lui Alexandru), mâncarea (am optat pentru bucătăria libaneză) și bineînțeles torturile (unul al copiilor și unul al nostru, al ăstora învățați cu dulcele, evident de la cofetăria de la care comandăm mereu și în care avem cea mai mare încredere). A fost incredibil de frumos! Am stat la povești până târziu, iar pe seară, noi, fetele, am plecat puțin prin sat la cules de corcodușe și vișine din copacii de pe stradă, timp în care băieții și-au continuat poveștile pe păturile de pe iarbă, ciocnind un pahar de vin alb (cel pe care l-am avut și la nunta noastră și pe care îl alegem de fiecare dată) sub lumina perfectă a amurgului.
Bunicile s-au apucat finuț de trebăluit astfel încât am concluzionat că avantajul petrecerilor în familie este că la final sunt și vasele spălate și gunoiul dus. Mama mea i-a făcut o urare lui Alexandru ce cuprinde în câteva cuvinte tot ceea ce am încercat eu să va descriu în zeci. “La mulți ani,copil iubit! Cu familia alături , viața ta va fi plină de culoare și fericire. Te iubim!” “, a mărturisit Adela Popescu pe blogul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu