Adela Popescu și Radu Vâlcan, moment special în familie: Vă rog să nu mai râdeți de tortul nostru - Foto în articol

Foto Instagram / Adela Popescu
Foto Instagram / Adela Popescu

Radu Vâlcan și soția lui, Adela Popescu, au avut parte de o zi importantă în familie.

Radu Vâlcan, prezentatorul de la Insula Iubirii, și soția sa l-au sărbătorit pe mezinul familiei, Adrian. Fiul lor a împlinit 3 ani, iar mama Adela Popescu a transmis un mesaj emoționant pe o rețea socială. 

Adela Popescu și Radu Vâlcan l-au surprins pe fiul lor cu un tort inedit

Părinții Radu Vâlcan și Adela Popescu l-au surprins pe Adrian, cu un tort din pepene. Adela Popescu a postat imaginile, pe contul său de Instagram, pe story, scriind, în ton de glumă: "Vă rog să nu mai râdeți de tortul nostru de pepene".

Foto

În imagini apare și Radu Vâlcan, alături de băieți, având pe cap un coif de petrecere.

Ce a scris Adela Popescu de ziua fiului ei, Adrian

"Îmi dau seama că îmi e din ce în ce mai greu să scriu despre ceea ce simt pentru copiii mei. Parcă pe măsură ce crește dragostea nu mai găsesc cuvinte pe măsură iubirii ce le-o port… Dar de ce e musai să brodesc literele din alfabet aici? Mai bine să pup când doare, să ud când arde,să mă rog când mi-e frică, să mângâi când pământul se sfârșește și doar eu pot să îl pun în ordine la loc. Pentru ei. Doar acum am puterea asta. Da-mi, Doamne, înțelepciune să aleg cu grijă când și cum și cât… Azi e ziua lui Adrian, minunea noastră de 3 ani", a scris Adela Popescu pe pagina sa personală de Instagram.

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează un renumit cuplu din showbiz. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste de mai bine de zece ani. Radu și Adela au împreună trei băieți. Adrian este mezinul, care a împlinit trei ani.

Adela Popescu, despre copiii ei: Ce e mai important decât asta?

Într-un alt mesaj, postat în urmă cu ceva timp, Adela Popescu a scris câteva rânduri despre cum e viața de "părinte de copii mici și foarte mici".

"Dacă ar exista un număr l-aș apela des, dar doar să mă văicăresc puțin, pentru că paradoxal, îmi place la nebunie viața noastră de acum. Și mă gândeam că noi, părinții de copii mici și foarte mici, trăim cea mai plină de sens perioada a vieții noastre. Așa cum e ea. Că îți vine să mai spargi o farfurie de nervi, că o și spargi, că nopțile neîntrerupte sunt o utopie, că impingi mașinuțe când tot ce ți-ai dori ar fi să zaci pe canapea, când simți că bubuie inima și de supărare, dar și de dragoste. Dar e atât de plin și condensat și magic tot ce trăim acum. Cu casele pline și brațele la fel. Ce e mai important decât asta? Mai ales că nu durează la infinit…", a scris Adela Popescu, pe contul ei de Instagram.

Citește și - Prețul unei nopți de cazare la hotelul deschis de Adela Popescu, Smiley, Gina Pistol și Răzvan Fodor la Vama Veche

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel