Aderarea României la Schengen, introdusă pe Agenda Consiliului UE de către Spania. Marcel Ciolacu spune când s-ar putea întâmpla

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com

Potrivit lui Marcel Ciolacu, Spania va introduce pe agenda Consiliului UE aderarea României la Schengen în viitorul apropiat.

Spania ar urma să introducă pe agenda Consiliului UE din octombrie sau decembrie aderarea României la Schengen, potrivit lui Marcel Ciolacu.

”Spania, în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, susţine aderarea României la spaţiul Schengen şi are grijă ca această temă să se afle din nou pe ordinea de zi - fie în octombrie, fie la 4 sau 5 decembrie în cadrul Consiliului miniştrilor de interne din UE. Toate celelalte state - în afara Austriei - susţin aderarea României”, a declarat premierul Marcel Ciolacu într-un interviu pentru publicaţia austriacă Der Standard, transmite Agerpres.

În cadru aceluiași interviu, Marcel Ciolacu anunțase că va da în judecată Austria dacă îşi va exercita din nou abuziv dreptul de veto împotriva aderării României la Schengen.

VEZI ȘI: Blocaj Schengen. Ciolacu anunță că România va ataca Austria la CJUE. "Paguba se ridică la cel puţin două procente din PIB"

Însă, în opinia sa, cel mai rău este faptul că Austria a instituit un precedent.

”În mod normal, statele membre urmează recomandările instituţiilor UE. Croaţia a solicitat aderarea în urmă cu aproximativ 4-5 ani. România şi Bulgaria ar fi putut bloca aderarea, dar noi nu am făcut acest lucru”, a spus Marcel Ciolacu.

Marcel  Ciolacu: Momentul cel mai prielnic pentru a demonstra solidaritate în interiorul UE



”Ceea ce nu pot nici eu accepta este declaraţia conform căreia veto-ul ar avea legătură cu campania electorală din Austria. Nu este adevărat nici ce susţine Nehammer, anume că prin România are loc o migraţie foarte activă. De asemenea, am introdus, împreună cu Serbia, controale comune pentru a scoate din centrul discuţiilor acest subiect”, a mai susţinut premierul României.

”Avem la acest moment un singur agresor în Europa şi de aceea ar fi fost tocmai acum momentul cel mai prielnic pentru a demonstra solidaritate în interiorul UE. Austria este la fel de neutră ca şi Republica Moldova. Nu poţi pretinde securitate la nivel european şi să te aştepţi ca împreună cu România şi alte state membre UE să devii parte a proiectului Sky Shield, adică să priveşti cum se străduieşte financiar România să consolideze apărarea europeană, dar în acelaşi timp să refuzi aceleiaşi Românii un drept fundamental ca aderarea la Schengen!”, a comentat Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel