Analistul politic Bogdan Chirieac îl consideră pe președintele Klaus Iohannis principalul vinovat pentru eșecul României privind aderarea la Schengen, după refuzul Austriei și Olandei.
Întrebat dacă există vinovaţi, la Bucureşti, după ce Austria a refuzat intrarea în Schengen a României, dat fiind faptul că există două sondaje de opinie care îl pun pe primul loc pe preşedintele României, analistul politic Bogdan Chirieac consideră că acesta este principalul vinovat.
"Cred că sondajele de opinie relevă un adevăr. Primul vinovat pentru eşecul bine făcut al României la Schengen este preşedintele țării. Dânsul coordonează politica externă a ţării noastre şi dânsul trebuia să aibă toate datele necesare cu cancelarul austriac pentru a rezolva această problemă pe care tot domnia sa a ridicat-o la rangul de problemă naţională, fiindcă România este în UE.
Știţi foarte bine, de la 1 ianuarie 2007, graţie încheierii negocierilor de aderare de către Guvernul Năstase, în decembrie 2004. Apoi, a fost pur şi simplu o acţiune politico-administrativă de ratificare a tratatului trilateral România-Bulgaria-UE. Domnia sa trebuia să aibă toate datele necesare, în aşa fel încât să prevină orice acţiune de acest gen, că era vorba despre Olanda, că era vorba despre Austria. În plus, noi ne-am năpustit pe Austria. Olanda a votat tot împotrivă. Sigur că a spus că nu împotriva României, ci a Bulgariei - cele două ţări sunt la pachet, ele nu pot fi separate. Acolo sunt două voturi împotrivă.
Este un vinovat şi acesta este şeful diplomaţiei române. O să spuneți că este Bogdan Aurescu. Păi, domnul Bogdan Aurescu nu are nicio iniţiativă de politică externă. Dânsul este doar un funcţionar competent, fără îndoială - să nu uităm că a condus echipa cu negocierile privind platoul continental din jurul Insulei Şerpilor, platou câştigat la Haga de România. Aşadar, este un diplomat de carieră. Ca om politic, ministru de Externe, nu este calificat pentru acest post şi nu e calificat fiindcă nu îl lasă nici Klaus Iohannis", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, în emisiunea Sinteza Zilei, prezentată de Mihai Gâdea la Antena 3.
Amintim că, potrivit unui sondaj CURS, 23% dintre români îl consideră vinovat pe Klaus Iohannis de eşecul aderării la Schengen, în timp ce 19% consideră că întreaga clasă politică trebuie trasă la răspundere. În acelaşi timp, 57% dintre români ar vrea ca ţara noastră să adopte măsuri de retaliere împotriva Austriei, după veto-ul exercitat la Consiliul JAI.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat "dezamăgit şi supărat" de votul Austriei, dar a menţionat că va continua să lucreze pentru ca România să poată adera la spaţiul Schengen cât mai curând.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu