Adevărata istorie a filosofului Mon-Ciu

 Cât de surprinzătoare, de imprevizibilă poate fi traiectoria unor întâmplări petrecute în anii perioadei încheiate în decembrie 1989, întâmplări pe care istoria orală le distorsionează, de cele mai multe ori în mod involuntar, mi-a dovedit-o și o versiune care circulă recent în spațiul medie privind o nostimă ispravă din vremea studenției noastre. Este vorba despre așa-zisul curs despre filosoful chinez Mon-Ciu,  pe care, acum aproape 50 de ani,  l-am ticluit noi, un grup de studenți din anul II,secția de filosofie generală, din facultatea de profil a Universității București. Nu-i vorbă, istorisirea a intrat în folclorul studențesc, așa încât, de la prima noastră discuție, prin februarie 1978, cea care avea să îmi fie soție, m-a întrebat cum a fost povestea cu filosoful Mon-Ciu. Fapt cu atât mai surprinzător dacă ținem seama că povestea s-a petrecut pe vremea sesiunii de iarnă 1966-1967, eu am absolvit facultate în anul 1971, iar cea care îmi adresa întrebarea a intrat la facultatea de filosofie, secție psihologie, a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza’’  din Iași, în anul 1972. Ea aflând despre asta din povestirile unor tineri asistenți din facultate, care, la rândul lor, au aflat-o de la colegii lor, universitari bucureșteni.

 La rândul meu, am mai istorisit farsa în câteva dăți, dar ceea ce mă face să o reiau este faptul că, dintr-o recentă relatare,  aflu că acel fals curs despre filosoful chinez Mon-Ciu ar fi reprezentat o teribilă capcană pe care colegul nostru de an, Alexandru Monciu( încă nu și Sudinski!) a întins-o unor studenți ,,de la f.f.’’.  Adică de  la cursurile fără frecvență și care, la bază erau ,,băieți cu ochi albaștri’’. Cadre ale securității, mai direct spus.

Textul, livrat direct credulului

 Nimic adevărat într-o asemenea susținere! Și fac afirmația asta bazat pe câteva fapte greu de contestat. În primul rând, victima, ca să zic așa, a păcălelii nu a fost un cadru al securității, ci Florin C., student în anul I al secției de sociologie, secție care fusese reinstituționalizată în toamna lui 1966. Al doilea motiv este acela că textul dactilografiat al falsului curs al profesorului Ion Banu nu a stat nici măcar un minut la biblioteca facultății, fiindu-i livrat direct credulului nostru coleg. Bineînțeles că nu gratuit, ci contra unei sume consistente. Ceea ce era un record managerial, dacă ținem seama că la ,,Tosca’’, faimoasa cafenea studențească aflată peste drum de facultate, un coniac mare (100 de grame) costa 8 lei, o citronadă-4 lei iar o cafea- fix 2,40 lei.

 Cel de-al treilea motiv este că nu Sandu Monciu a fost autorul textului, el aflând despre ispravă, cu totul întâmplător, în vreme ce noi trudeam de zor la confecționarea simulacrului de curs. Și nu numai că a aflat, dar i-a și savurat- la propriu și la figurat!- echivalentul exprimat prin produsele din oferta cafenelei.

 Cât privește afirmația că textul cu pricina a fost destinat anume cadrelor de securitate care erau studenți la filosofie, acum suntem pe terenul născocirii. Spus asta pentru că, tocmai prin statutul lor, aceste cadre trebuiau să nu își facă public locul de muncă. Așa încât, pentru a le dedica în mod expres parșivul obiect al muncii Sandu Monciu ar fi trebuit să facă, el însuși, parte din sistem. Adică să fie… securist!… 

Istoria adevărată a farsei

 În realitate, lucrurile s-au petrecut cu totul altfel. Cineva din grupa noastră de studii (al cărui nume prefer să nu îl fac public de vreme ce respectivul personaj, și așa destul de controversat, a decedat)l-a văzut pe studentul Florin căutând cu febrilitate la biblioteca facultății cursurile profesorului Ion Banu, insistența lui exasperându-le pe Liliana și pe Viorica,  cele două frumoase atât de și de sufletiste bibliotecare. Și, de parcă asta nu era de ajuns, scotocitorul s-a pornit să întrebe în stânga și în dreapta dacă nu există și cursuri care nu sunt depuse la bibliotecă. Vreau să spun la fondul curent al bibliotecii, pentru că mai exista și o secție numită,,fondul documentar’’( că doar nu era să i se spună pe nume: fondul secret), unde, cu toată bunăvoința doamnei Țugui, admirabil custode, noi, studenții, mai ales cei din anii mici, nu  aveam acces decât cu aprobarea nominală a decanului facultății.

  Drept care ne-a venit ideea să îi livrăm freneticului solicitant materia primă. Ce-i drept, ca argument decisiv al tranzacției, a fost ales chiar cel ce scrie acum despre asta, dată fiind o relație de amiciție, ca să îi spun așa, pe care o aveam cu Gheorghe Vlăduțescu, admirabilul asistent alt profesorului Ion Banu. Astăzi, academicianul profesor doctor Gheorghe Vlăduțescu.

 Mai pe șleau, lui Florin i s-a sugerat că subsemnatul ar putea să obțină pe o asemenea cale un anume curs pe care profesorul Ion Banu nu l-a predat, dar pe care, în variantă dactilografiată, l-ar depune la bibliotecă doar cu o zi sau două înaintea examenului , anume spre a vedea dacă studenții sunt cu adevărat aplecați spre studiu. 

Cine au fost autorii textului

 Textul cu pricina a fost ticluit de un grup din care făceau parte Dorin Glăvan, Olimpiu Naicu, George Țărnea, Morel Zelțer, Dan Petrache și, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, subsemnatul. Fiind bătut la mașina de scris a lui Morel Zelțer de către George Țărnea, admirabilul baladist și prieten de neînlocuit. Iar, pentru că, la acea vreme, se discuta intens despre faimosul grup de matematicieni francezi cunoscut sub numele ,,Grupul Bourbaki’’, am numit textișorul nostru ,,o creație colectivă a Grupului Bourbaki-Tosca’’.

 Așa-numitul curs, care nu avea decât o filă, era redactat potrivit uzanțelor limbii de lemn a vremii și suna cam așa: ,,Istoria burgheză a filosofiei, înhămată la carul de război al imperialismului anglo-american , nu vorbește despre filosoful materialist chinez Mon- Ciu, care a trăit în secolul IV î.e.n. Acesta a murit la numai 16 ani și a lăsat un singur text: O femeie este însărcinată. În burta femeii este un copil, în burta copilului este o tenie, iar în burta teniei este un atom. Deci, materia este infinită în timp și spațiu.’’

  Învață, așadar, Florin al nostru textul pe dinafară și, foarte țanțoș, intră în sala de examen. Am scris intenționat ,,foarte țanțoș’’, fiindcă avusesem grijă să îl prevenim să păstreze secretul materialului-bombă pe care îl deținea în exclusivitate. Cum spuneam, trage Florin biletul pe care se aflau două subiecte foarte dragi profesorului Ion Banu: 1) Dialectica la Heraclit din Efes și 2) Argumentele anti-platonice ale lui Aristotel.

Profesorul Ion Banu, depășit de situație

 Stăpân pe sine, Florin trântește biletul pe catedră și rostește pe un ton categoric:- Eu nu am învățat astea. Eu știu subiectele facultative. Stăpânindu-și uimirea, profesorul îl întreabă care anume subiect, iar , la fel de sigur pe sie, Florin îi recită compunerea. După care, văzând uimirea de pe chipul profesorului ca și pe cel al asistentului, le înmânează și corpul delict, adică așa-numitul curs. Total depășit de situație, profesorul Ion Banu nu mai are altă soluție decât să întrebe despre proveniența textului. Drept pentru care Florin recită:- De la Țărnea, de la Zelțer, de la Cionoff și de la Monciu. Pentru ca, după ce a pronunțat numele lui Monciu, să sesizeze catastrofa!

 A trebuit ca minunatul nostru asistent, Gheorghe Vlăduțescu, să se folosească de întreaga sa înzestrare persuasivă și de încrederea deosebită pe care i-o acorda profesorul Ion Banu pentru ca lucrurile să nu ia, Doamne ferește!, o întorsătură buclucașă pentru Florin al nostru.

Aceasta este adevărata istorie a Filosofului Mon-Ciu! O năzdrăvănie studențească pe care nu văd ce rost ar avea să o găsim istorisită într-o variantă  fantezistă, care nu are nici-o legătură cu adevărul. Cât privește, non-conformismul prozelor lui Al Monciu Sudinski, nonconformism cu o adresă politică precisă, care, incontestabil, există în scrierile sale de mai târziu, acesta ne este suficient și pe deplin convingător. Motiv pentru care îl prețuim sincer, fără a mai fi nevoie nevoie de asemenea variante forțate de creditare.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News