Prof. Andreia Bodea, directorul Colegiul Naţional I. L. Caragiale din Capitală, a vorbit despre declinul respectului și al aprecierii pentru profesori în societate, cauzat în parte de intervențiile excesive ale părinților în activitatea școlii, care împiedică dascălii să-și exercite profesia așa cum ar trebui.
Profesoara a vorbit despre faptul că mulți dascăli aleg această profesie din pasiune și dorința de a forma oameni, nu pentru a obține câștiguri financiare semnificative. Cu toate acestea, ceea ce era altădată o meserie respectată și prețuită de societate a ajuns să fie subestimată, iar statutul profesorului s-a deteriorat considerabil. Profesoara a subliniat că respectul și aprecierea din partea societății s-au pierdut, evidențiind că unii părinți manifestă o lipsă de respect față de profesori.
„Inevitabil, ajungem la condiția materială a cadrului didactic. Aici cum stau lucrurile?”, a întrebat Sorin Ivan, decan, director al revistei Tribuna Învățământului.
„Adevărul este că - cel puțin în zona preuniversitară, căci la universitar nu mă pricep - nimeni nu s-a făcut profesor ca să câștige foarte bine. S-a făcut profesor pentru că și-a dorit această meserie, a simțit că are această vocație, și-a dorit să formeze niște oameni. Deci, nimeni nu a decis să se facă profesor ca să aibă bani.
În schimb, există ceva ce profesorii aveau, și presupun că numai medicii mai au, dacă mai au, și anume, o prețuire și un respect din partea societății. Adică, da, ești profesor, poate nu ești, din punct de vedere material, acolo unde ai merita să fii, dar ești o persoană pe care eu, societate, o respect. Asta s-a pierdut definitiv și mi-e teamă că irevocabil.
Asta este ceea ce aș reproșa în primul rând, nu salariul, ci faptul că s-a ajuns în punctul în care nu mai există niciun fel de filtru, suntem toți la un loc, ni se vorbește urât. Eu vorbesc de oamenii serioși. Eu nu spun că nu există profesori care nu au ce căuta acolo. Eu vorbesc de cei care au ce căuta acolo și care sunt colegii mei.
Nu mai există limita aceea basic, adică ajungem în situații în care nu se mai dă nici „Bună ziua”. Se dă ușa de perete și se emit niște pretenții. Vorbim de părinți, elevii mai degrabă înțeleg.", a spus prof. Andreia Bodea.
Profesoara Andreia Bodea a explicat că relația dintre profesori și societate s-a deteriorat semnificativ. Ea consideră că una dintre cauzele majore este imixtiunea excesivă a părinților în activitățile școlii. Aceasta a subliniat că, deși e firesc ca părinții să fie implicați, ar trebui stabilite limite pentru ca profesorii să-și poată îndeplini atribuțiile.
„De ce s-a ajuns la acest declin al relaționării și la scăderea respectului față de profesori?”, a întrebat Sorin Ivan.
„Sunt multe cauze, că așa mă întreb și eu cum se face că totuși acum 14 ani, când am devenit eu directoare în liceul unde eram profesoară, lucrurile erau cu totul altfel. Sunt mai mulți factori, și imixtiunea fără limită a părinților în treburile școlii, toată lumea își dă cu părerea, fără o limită. A spus profesorul Miclea într-un interviu, la un moment dat: Noi nu avem o problemă, până la urmă sunt copiii lor, este normal să stăm la aceeași masă, dar hai să stabilim care sunt limitele până la care tu poți interveni cu priceperea și competențele tale și lasă-ne pe noi de acolo încolo să ne facem treaba.
Eu am sentimentul, de cele mai multe ori, că vreau să-mi fac treaba și nu sunt lăsată să-mi fac treaba.", a spus prof. Andreia Bodea la emisiunea DC Edu, de pe DC News, DC News TV și Părințișipitici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu