Adevărul istoric: Ce a câștigat România la 23 August. Cum a fost asociat numele lui Ceaușescu cu răsturnarea lui Antonescu

Momentul dramatic al schimbării de regim din 23 August 1944 este rememorat pentru DCNews de Zoe Petre, istoric, publicist și om politic român. Zoe Petre a fost decan al Facultății de Istorie a Universității din București și consilier prezidențial pentru politică internă și externă, în mandatul lui Emil Constantinescu.

-Ce vă mai amintiți, la nivel personal, din ziua de 23 August 1944?

-A fost ceva special, îmi amintesc foarte bine aniversarea zilei de naștere din acel an. Eram refugiați la Predeal, împreună cu mulți prieteni din București, din cauza bombardamentelor. Fiind singurul copil, am primit mai multe cadouri ca de obicei. A doua zi, toți erau fericiți că se terminase războiul. Așa credeau oamenii, atunci, că proclamația Regelui ne scotea din război.

După 1948, 23 August a devenit sărbătoare oficială, apoi Zi Națională, până în 1990. În anii 50, era Ziua eliberării de către Armata Sovietică de sub jugul fascist. Ceaușescu a început să o speculeze naționalist. Întâi i-a spus insurecție de eliberare, iar în ultimii ani a inventat "Actul de la 23 August, începutul revoluției de eliberare națională, antifascistă și antiimperialistă". Revoluția ar fi început în 1944 și continua cu el, cu Ceaușescu.

- A avut vreun rol Ceaușescu în răsturnarea lui Antonescu?

-Nici cel mai mic rol. Când a fost promovată ca Sărbătoare națională, sub Gheorghiu-Dej, nici nu se pomenea de Ceaușescu. La acțiunea condusă de Rege, pentru demiterea guvernului Antonescu, au participat reprezentanți ai tuturor partidelor politice. Lucrețiu Pătrășcanu și Emil Bodnăraș au fost trimiși de PCR.

Spion sovietic, Bodnăraș și-a luat un nume conspirativ, își spunea "inginerul Ceaușu". Absolut din întâmplare a ales acest nume. Nu-l cunoștea pe Ceaușescu, care avea o poziție insignifiantă în Partidul Comunist, la acel moment. Ulterior, a fost încurajată confuzia, când a început cultul personalității. Dar, asta la nivel informal. Nici măcar în anii de final ai epocii Ceaușescu nu se putea falsifica istoria într-atât încât să-l înlocuiască pe Bodnăraș-Ceaușu, cu Ceaușescu.

Fără 23 August, Transilvania era pierdută

-Ce se întâmpla dacă nu capitulam la 23 August?

-Armata sovietică intra în București ca armată de ocupație. Schimbarea făcută de Rege la 23 August a evitat un dezastru. Nu mai spun că a redus durata războiului, că a evitat pierderea a zeci sau poate sute de mii de vieți ale Aliaților. Dar, gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă România devenea teatru de război? Toată România?

Speculațiile că s-ar mai fi putut negocia un armistițiu sunt legende. Rușii nu doreau un armistițiu, chiar au fost supărați că a căzut Antonescu. Doreau să se poată dezlănțui, să se răzbune pentru 1941, să își justifice ocupația. Florin Constantiniu, un istoric care s-a ocupat mult de 23 August, le-a spus la un congres, în timpul comunismului, că am scurtat durata războiului mondial. Iar o cercetătoare din URSS i-a dat replica, imediat: dar cu cât ați prelungit războiul, prin atacul din 1941, n-ai socotit?

-Nu puteam rezista pe linia Focșani-Nămoloasa-Galați?

-Frontul german se prăbușise în Belarus, rușii mergeau drept spre Berlin. Tăvălugul nu putea fi oprit, nemții retrăseseră forțe din România, ca să se apere de o lovitură directă.

S-ar fi dus lupte teribile în Carpați, dar până să ajungă Armata Roșie acolo ar fi fost ras Iașiul, Bucureștiul, se distrugeau Constanța și Ploieștiul. Ce mai rămânea din România? Rușii i-au pedepsit pe unguri, pentru că s-au luptat cu ei și ne-au restituit nouă Transilvania. Antonescu nu mai putea să obțină nimic. Basarabia era deja ocupată.

Ceaușescu se vedea Antonescu. După 1989, propagandiștii lui Iliescu l-au folosit pe mareșal pentru a lovi în Rege

-De ce îl regretă unii pe mareșalul Ion Antonescu?

-În perioada războiului era un mic grup de intelectuali, strânși în jurul Institutului Francez, care făceau dizidență la regimul mareșalului Antonescu. Marea majoritate a protipendadei bucureștene era cu Puterea, deci cu Antonescu.

Armata, însă, era total devotată Regelui. Dacă nu exista această fidelitate necondiționată, Actul de la 23 August nu era posibil, deci existau mari șanse să dispărem, ca stat.

Evident că după ce a fost demis, toți s-au delimitat de Antonescu. Ceaușescu a fost cel care l-a reinventat. S-a primit sarcină de serviciu la Institutul de Istorie al PCR să se scrie o monografie pro-Antonescu. Mi se pare că s-a ocupat Popescu-Puțuri. După publicarea ei, s-au dus câțiva istorici la Gogu Rădulescu, să protesteze, se zvonea că vin rușii, supărați pe reabilitarea unui criminal de război. În fine, s-a dat ordin să se topească tot tirajul, dar trei-patru zile tot s-au vândut câteva exemplare. Așa a început propaganda pentru Antonescu. Inclusiv Marin Preda a intrat în acest joc, cu Delirul.

-Ceaușescu se temea de Regele Mihai, dorea să-l opună pe Antonescu monarhiei?

-Ceaușescu se vedea el însuși ca un Antonescu. Avea un model istoric, care îl impresionase, probabil, în tinerețe. Unul care nu era Rege, dar devenise Conducător al statului. Care se bătea cu rușii, era naționalist, antisemit, autoritar. De altfel, așa îl numea propaganda și pe Nicolae Ceaușescu: genialul Conducător.

După 1989, o parte dintre propagandiștii fostului regim comunist au folosit, într-adevăr, campania de reabilitare a lui Antonescu pentru a lovi în Regele Mihai, văzut ca un adversar redutabil al lui Iliescu.

Este trist că ne târâm în noroi reperele morale din interese meschine: oamenii manipulați astfel nu știau adevărul, nu-și dădeau seama că Regele salvase statul dintr-o situație aproape fără ieșire,că reușisem să păstrăm Transilvania, că Mareșalul era un dictator care ne-ar fi dus la un final similar Germaniei: o țară devastată până la firul ierbii, milioane de morți, ocupație totală sovietică, despăgubiri de război mult mai mari.

-V-au dus la defilări, de ziua dumneavoastră?

-La liceu, ne scoteau la defilări de 7 Noiembrie sau 1 Mai. Pe studenți nu-i ducea la mitinguri. În august era vacanță, nu avea de unde să-i ia. Se și temeau, de vreun gest de frondă, tinerii sunt mai greu de controlat. La Institut, ne mai scoteau la întâmpinări de oaspeți. Dar a fost un incident, parcă la vizita lui De Gaulle, și din 1968 n-au mai scos universitarii nici la întâmpinări.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News