Antrenorul echipei naționale Under 21 nu a fost ales oficial, acest lucru urmând a se întâmpla la începutul anului viitor, anunță răzvan Burleanu.
Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a anunțat, marţi, data la care va fi ales noul selecţioner al echipei naţionale Under 21 a României.
"Ieri a avut loc o şedinţă a Comisiei Tehnice în care s-a discutat profilul pe care trebuie să-l aibă viitorul selecţioner al naţionalei de tineret. Au fost mai multe nume vehiculate, iar azi, în Comitetul Executiv directorul tehnic Mihai Stoichiţă a prezentat aceste concluzii, urmând ca o decizie privind selecţionerul să o luăm în 14 ianuarie când va avea loc o nouă şedinţă de Comitet Executiv", a spus Burleanu la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF de marţi, citat de Agerpres.
Despre Adrian Mutu, în prezent antrenor al echipei secunde a clubului de fotbal Al Wahda FC din Emiratele Arabe Unite, Burleanu a spus
"Au fost mai multe nume care s-au menţionat, fiecare dintre membrii Comisiei Tehnice au avut posibilitatea de a menţiona câte trei nume. În momentul de faţă este o listă chiar lungă, iar Adrian Mutu se află printre cei nominalizaţi şi unul dintre cei care au strâns un număr de opţiuni destul de semnificativ. Nu putem spune că el este în pole position pentru că avem nevoie de o decizie a Comitetului Tehnică în ianuarie şi apoi de una în Comitetul Executiv. Un alt nume care se regăseşte pe această listă este Costel Enache, care de altfel a şi semnat cu Petrolul Ploieşti. Lista însă este una lungă".
Postul de antrenor al reprezentativei Under 21 a României a rămas vacant după ce Comitetul Executiv al Federaţiei Române de fotbal a aprobat, la 26 noiembrie, cu unanimitate de voturi numirea lui Mirel Rădoi în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de seniori a României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News