Obiectul de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu este cercetarea infracţiunilor de abuz în serviciu, ci de a investiga infracţiuni de corupţie la nivel înalt şi mediu, a afirmat luni Adina Florea, propunerea ministrului Justiţiei pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al DNA.
"Din datele statistice pe care le-am avut la îndemână, activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a axat mai mult pe soluţionarea infracţiunilor de abuz în serviciu. Cred că obiectul de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu este constatarea şi cercetarea infracţiunilor de abuz în serviciu. Este acela de a constata, de a cerceta şi de a pune la dispoziţia şi pe masa judecătorului infracţiuni de corupţie la nivel înalt şi mediu. Infracţiunile de abuz în serviciu sunt infracţiuni prevăzute în Codul penal ca fiind infracţiuni de serviciu, iar în Legea 78/2000 - ca fiind infracţiuni asimilate celor de corupţie. Mai mult decât atât, am auzit în spaţiul public ideea că atât timp cât nu am putut să dovedim şi să documentăm infracţiunile de corupţie, astfel cum sunt ele prevăzute în Codul penal, am recurs la dovedirea infracţiunii mai facile, aceea de abuz în serviciu", a declarat Adina Florea, în cadrul interviului susţinut în faţa membrilor Secţiei pentru procurori a CSM, relatează Agerpes.
Declaraţie despre rolul DNA
Ea a adăugat că rolul DNA este acela de a descoperi infracţiuni de corupţie complexe şi complicate, precizând că investigarea abuzului în serviciu ar intra în competenţa parchetelor de pe lângă tribunale sau judecătorii.
"Nu ştiu şi nu cred că rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie este acela de a cerceta infracţiuni facile. Dimpotrivă, rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie este acela de a cerceta, de a analiza, de a găsi acele infracţiuni de corupţie care au fost săvârşite prin cele mai complexe şi complicate metode infracţionale alese de infractori. Infracţiunile facile, acelea de abuz în serviciu, dacă este să ne referim la acestea, intră în competenţa parchetelor de pe lângă tribunale şi, de ce nu, a parchetelor de pe lângă judecătorii", a spus Florea. Adina Florea susţine luni interviul în faţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care va da un aviz consultativ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News