Adina Florea, din nou la CSM. Se încearcă iar validarea ca şef al SIIJ

Adina Florea
Adina Florea

Adina Florea va fi iarăşi subiect de discuţie în plenul CSM, acolo unde se va încerca pentru a şasea oară validarea sa ca procuror şef al Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. 

Marți, pe ordinea de zi a ședinței plenului Consiliului, programată să înceapă la ora 10.00, se regăsesc, din nou, cele trei puncte care vizează activitatea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, respectiv:

- validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, desfăşurat în perioada 11 aprilie - 15 iunie 2019 şi numirea în funcţie a candidaţilor declaraţi admişi

- validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, organizat în perioada 15 mai - 18 iunie 2019 şi numirea candidatului admis în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

- organizarea concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

Patru membri ai plenului CSM nu pot însă participa, potrivit agendei, marți, la ședință, scrie Mediafax. 

Cine sunt membrii CSM care absentează

Potrivit Agendei CSM, procurorii Tatiana Toader, Cristian Ban și Florin Deac participă marți la întâlnirea Secției de procurori cu conducerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, Secției Parchetelor Militare, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcției Naționale Anticorupție, care are loc la Parchetul General. Pe de altă parte, ministrul Justiției, Ana Birchall, și ea membru de drept în plenul CSM, este la Consiliul JAI de la Luxembourg.

De altfel, ministrul Justiției a criticat-o pe președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, pentru convocarea netransparentă a ședinței de marți, precizând că nu înțelege care este urgența întâlnirii, în condițiile în care ultima ședință a plenului CSM a abut loc pe 17 septembrie. La rândul său, Lia Savonea a replicat, prin intermediul purtătorului de cuvânt al CSM, că nu existe nicio obligație regulamentară sau legală pentru șeful CSM să anunțe membrii de ședințele de plen.

Votul pentru Adina Florea, boicotat

Ultima ședință a plenului Consiliului Superior al Magistraturii, de pe 17 septembrie, a fost amânată după ce mai mulți membri au cerut acest lucru, pe motiv că nu au primit toate documentele, inclusiv fișele de notare din partea Comisiei de evaluare sau baremul.

Anterior, precedentele patru ședințe fuseseră boicotate.

Procurorul Adina Florea a obținut cel mai mare punctaj, de 9,86, la interviurile în fața comisiei de concurs din Consiliul Superior al Magistraturii pentru funcția de procuror-șef a Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, fiind urmată de Sorin Iasinovschi, cu un punctaj de 8,85 și de Bogdan Pîrlog, care a obținut 3,25.

Funcția de procuror-șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a devenit vacantă după ce Gheorghe Stan a demisionat și a preluat postul de judecător al Curții Constituționale Române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel