Nutriționista Adina Rusu: Cum trebuie să arate masa de Paște

Foto Pexels
Foto Pexels

Perioada sărbătorilor pascale face bine psihicului, dar, pentru a ne bucura pe deplin de ea, trebuie să avem grijă să nu exagerăm cu mâncarea, a declarat nutriţionistul Adina Rusu.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit acesteia, un meniu savuros, care împleteşte aromele tradiţionale, nu trebuie, obligatoriu, să ne pună la grea încercare stomacul şi intestinul.

"Se întâmplă însă, foarte frecvent, ca regulile unei alimentaţii echilibrate să fie uitate de sărbători, fiind urmate ulterior, din dorinţa de a reveni mai rapid la greutatea optimă, de înfometare. Dietele restrictive sunt însă foarte periculoase pentru sănătate. Mesele copioase urmate de restricţii drastice ale aportului caloric reprezintă un stres pentru aparatul digestiv, putându-se manifesta prin arsuri gastrice şi tulburări digestive, fiind, în plus, şi contraproductive pentru siluetă", spune Adina Rusu.

Ea atrage atenţia că, în perioada sărbătorilor de Paşti, se poate întâmpla să sărim peste micul dejun, ajungând să mâncăm la prânz şi la cină cantităţi excesive de alimente.

"Organismul nostru aflat în deficit energetic va avea tendinţa să înmagazineze ceea ce primeşte. Este evident astfel ca, în aceste zile de relaxare şi de bucurie, să avem grijă nu doar la cantitatea sau la tipul alimentelor consumate, ci şi la respectarea programului meselor principale ale zilei", a explicat nutriţionistul.

Doar câteva măsuri de precauție



În opinia acesteia, sunt suficiente câteva măsuri de precauţie pentru a ne bucura de masa de Paşte fără sacrificii majore.

"În primul rând, nu consumaţi cantităţi mari de alimente. Pe fondul relaxării şi al atmosferei plăcute, de sărbători, avem tendinţa de a mânca mai mult. Este indicat ca, odată cu apariţia senzaţiei de saţietate, să ne oprim din mâncat şi, mai ales dacă masa a fost foarte abundentă, să evităm să încheiem cu dulciuri sau cu fructe. În al doilea rând, nu mâncaţi prea repede. A mânca înseamnă şi a savura alimentele consumate. Mestecând bine alimentele, mâncând încet, ajutăm digestia şi instalarea mai rapidă a saţietăţii, în timp ce mâncatul în viteză cauzează frecvent fenomene digestive precum balonarea şi aerofagia. Pe de altă parte, nu exageraţi cu sarea. Excesul de sare, în special când s-au consumat cantităţi mari de alimente, îngreunează procesul digestiv, iar nevoia puternică de a consuma multă apă creşte senzaţia de plenitudine gastrică. Mai mult, în general, prea multă sare în alimentaţie poate cauza şi o creştere a tensiunii arteriale", a mai declarat Adina Rusu.

Totodată, Adina Rusu ne îndeamnă să fim atenţi la consumul de alcool în această perioadă de sărbători.

"Nu consumaţi alcool în exces, pentru că indiferent de tipul băuturilor alese excesul trebuie evitat. Dacă o jumătate de pahar de vin poate aduce unele beneficii, consumul unei cantităţi mari de alcool, mai ales când este asociat unor mese abundente, poate favoriza apariţia arsurilor gastrice şi a refluxului acid", a precizat ea.

Aceasta ne sfătuieşte să nu consumăm sosuri şi maioneză în exces, întrucât, deşi dressingurile sunt gustoase, sunt şi foarte bogate în grăsimi care pot îngreuna foarte mult stomacul. În plus, susţine nutriţionistul, dacă sunt adăugate în exces, pot altera gustul mâncărurilor.

"Carnea de miel şi cea de ied intră în categoria cărnii albe, fiind considerate şi destul de slabe dacă sunt gătite corect. Însă adăugarea de sosuri pe bază de smântână sau de unt le transformă în alimente foarte bogate în grăsimi saturate, nocive pentru organism", a arătat Adina Rusu.

Evitați prăjelile



De asemenea, nu ar trebui să consumăm prea multe prăjeli şi ar fi bine să se limiteze consumul alimentelor picante.

"Mâncarea prăjită, oricât de gustoasă ne-ar părea, îngreunează stomacul, făcând alimentele greu digerabile. Din acest motiv, mai ales când preparatele sunt numeroase şi abundente, optaţi pentru alte metode de gătit. Condimentele au numeroase proprietăţi benefice pentru organism, dar excesul de piper şi de ardei iute poate creşte riscul apariţiei unor probleme digestive, în special în cazul persoanelor care suferă de anumite afecţiuni, cum ar fi sindromul intestinului iritabil", spune nutriţionistul.

În aceste zile, menţionează Adina Rusu, trebuie să fim atenţi când şi cât desert mâncăm şi să nu exagerăm cu băutul cafelelor. Tot ea ne îndeamnă să profităm de vremea frumoasă şi să facem cât mai multă mişcare.

"Cozonacul şi pasca sunt de nelipsit, dar şi acestea pot pune o presiune suplimentară pe aparatul digestiv, fiind bogate, pe lângă zahăr, şi în foarte multe grăsimi. Prin urmare, este indicat să le consumăm în cantităţi mici, fiind de preferat să le includem în meniu la distanţă de mesele copioase. În plus, chiar dacă, după masă, o cafea ni s-ar părea de neînlocuit, amintiţi-vă că şi aceasta ne poate afecta tensiunea arterială şi poate contribui la disconfortul gastric, favorizând refluxul acid, mai ales dacă, anterior, au fost consumate cantităţi excesive de alimente. Prin urmare, după masă, este mai bine să optaţi pentru ceaiurile din plante cu acţiune digestivă. Nu trebuie să uităm că, pentru a favoriza digestia, trebuie să înlocuim somnul de după-amiază cu o plimbare în aer liber. Profitaţi de vacanţa de Paşte şi pentru a face mişcare", sunt sfaturile nutriţionistului Adina Rusu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel