Adina Vălean, propusă comisar european, emoții la testul din Parlament: Mi-a fost destul de greu

Adina Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi, este audiată în Parlamentul României. Este însoțită și de premierul Ludovic Orban. 

”Sunt puțin emoționată de faptul că mă aflu din nou în Parlamentul României. Politica am început-o tot în Parlamentul național și mi-a fost destul de greu în 2006 să renunț la Parlamentul național. Încă din 2007 reprezint România in Parlamentul European. Am fost vicepreședinte în Parlamentul Euroepan. Toate funcțiile pe care le-am deținut am căutat să promovez inițiative legislative care să aibă relevanță atât pentru țara naostră cât și pentru europeni în general, pentru că, sigur, noi reprezentăm România, dar când mergem în Parlamentul European, reprezentăm interesele tuturor europenilor", a spus Adina Vălean, la începutul audierii, conform Mediafax. 

Ea a precizat că ”Voi pune întreaga mea experiență în următorii cinci ani în sprijinul României. Noul program al CE este foarte ambițios și o Uniune pragmatică, dar una sustenabilă, incluzivă, a valorilor și care să facă față viitorului. Președinele ales al CE își propune să răspundă preocupărilor cetățenilor, pornind de la efectele gazelor de sere, schimbările climatice”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel