Cu puțină șansă, cei care pleacă din Gara de Nord ar putea ajunge pe pârtii în mai puțin de trei ore.
Autoritățile locale din municipiul Brașov au anunțat punerea în folosință a unui nou traseu de autobuz, care va duce turiștii pe pârtii direct de la gară.
Din 18 ianuarie, turiștii care vin cu trenul în Brașov vor putea folosi ”Poiana Expres”, care, de fapt, este linia 100 de autobuz. Iubitorii sporturilor de iarnă vor parcurge traseul de la Gara Brașov până la telegondola din Poiană în aproximativ 50-60 de minute.
Programul de circulație a autobuzelor a fost adaptat fluxului trenurilor din direcția București – Ploiești, zona din care vin majoritatea turiștilor, iar costul călătoriei este de 6 lei, exact ca în cazul liniei 20, se spune în comunicatul Primăriei Brașov.
Care este programul autobuzului, citiți pe RADIO DC NEWS!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu