Marea Doamnă a dansului contemporan şi a curentului postmodern, celebrată pentru curajul şi pentru concepţia sa privind posibilităţile corpului omenesc, coregrafa americană Trisha Brown, s-a stins din viaţă în 18 martie, la vârsta de 80 de ani, la San Antonio, în Texas.
Present Tense
Compania sa de dans, care a anunţat decesul, aduce un omagiu “uneia dintre cele mai aclamate şi influente coregrafe ale timpului său”, ale cărei spectacole ”avangardiste au schimbat pentru totdeauna peisajul artistic”.
Newark
Mare Doamnă visătoare şi plină de delicateţe şi inteligenţă, ea a dat naştere uneia dintre cele mai poetice şi inovatoare opere din istoria dansului.
Astral Convertible, 1999
La opt ani de la dispariţia lui Merce Cunningham şi a Pinei Bausch, lumea dansului îşi plânge ultima figură tutelară. Dispariţia ei mai închide puţin uşa unei epoci, cea a marilor companii americane, răsfăţate în Europa începând din anii 70, pentru capacitatea lor de a popula marile scene cu un număr impresionant de dansatori fără a renunţa câtuşi de puţin la exigenţele experimentale.
Trisha Brown a fost poate cea mai mare experimentatoare, de-a lungul unui parcurs longeviv rar, şi una dintre cele mai vivace prin influenţa asupra unor instituţii europene prestigioase, cum ar fi cea a Operei din Paris sau a celei din Lyon, care au în repertoriu multe piese de-ale ei, dar şi prin colaborarea cu personalităţi de top ale dansului, ca Mikhaïl Baryshnikov, cu artişti vizuali precum Robert Rauschenberg, sau ale muzicii (Laurie Anderson).
Ea a dispărut după o viaţă ritmată în întregime de mişcare, pe care a explorat-o dansând, desenând cu propriul corp sau pe hârtie, inventând coregrafii memorabile…
Floor of the Foster
Opera ei este o evocare a unui capitol al dansului made in USA, aşa cum l-a descoperit tânărul dans european în anii 90 şi l-au visat dansatori şi coregrafi de la Boris Charmatz la Jérôme Bel. Refuzul virtuozităţii clasice, gustul pentru locuri atipice, cum ar fi strada, acoperişurile sau galeriile de artă de la Soho la New York, dorinţa de a trăi şi de a releva nevoia de exprimare au fost liniile directoare ale dansului ei.
Mai mult decât o pionieră a ceea ce s-a numit dansul postmodern american, prin opoziţie cu dansul modern al Marthei Graham, Trisha Brown, de-a lungul a 50 de ani de dans, a fost o cercetătoare neobosită. În operele ei timpurii, un repertoriu reluat de Compania sa, se găseşte inspiraţia din gesturile cotidiene, mersul, culcatul, trezirea. Apoi, în combinaţia acestora, progresivă sau inversată, ca în Acumulări din 1971-1975, se află sursa unei fluidităţi perfecte, tehnica ei de a o obţine fiind astăzi preluată în mediul coregrafic.
Orfeo la Barbican Center din Londra
La sfârşitul anilor 70, aventuriera Trisha Brown şi-a adus pe scenă parteneri artistici ca Robert Rauschenberg sau Laurie Anderson. A fost cazul piesei Glacial Decoy în 1979 sau al Set and Reset, en 1983.
Dar în anii 90, coregrafa s-a lansat în lumea Operei, începând cu Orfeo de Monteverdi (1998), la Teatrul La Monnaie din Bruxelles, apoi cu două opere de Jean-Philippe Rameau, la Festivalul de la Aix en Provence.
În 2011 a creat ultima sa opera, I’m going to toss my arms… şi şi-a lăsat Compania să funcţioneze fără ea.
Festivalul de Toamnă de la Paris, din 2015, i-a adus un omagiu programând la Théâtre Chaillot, o serie de piese printre care The Rogues, Present Tence....
Anul acesta iubitorii coregrafiilor sale şi-o pot aminti la Muzeul de Artă Modernă al Oraşului Paris, cu un program intitulat Trisha Brown in plain site, dar şi la Palais Galliera şi la Chaillot în luna septembrie.
Ochii și sufletul
Născută la Aberdeen, în statul Washington, Trisha Brown a absolvit Facultatea de dans de la Mills College în 1958 şi a ajuns la New York în 1961. Elevă a Annei Halprin, ea a participat la atelierele de coregrafie ale lui Robert Dunn, care promovau spiritul “creativităţii interdisciplinare”, marcă a oraşului New York în anii 1960.
Opal Loop
În 1970 şi-a fondat propria companie cu care a explorat, timp de 50 de ani, toate căile dansului contemporan, marcat de improvizaţie şi experimente.
A introdus dansul în muzee, a pictat, a desenat şi a expus de mai multe ori.
Trisha Brown a creat peste 100 de coregrafii şi 6 opere înainte de a părăsi scena, ca dansatoare, în 2008 şi de a se retrage din activitate în 2013, din cauza bolii.
MasterClasses Trisha Brown Dance Company
La New York, Diane Madden şi Carolyn Lucas, foste dansatore devenite directoare artistice adjunct ale Companiei, s-au gândit să perpetueze opera Trishei Brown. Ele au organizat un turneu de trei ani, Proscenium Works 1979-2011, o retrospectivă a operei ei, şi au căutat să inventeze “o modalitate de a difuza operele inspirate de artele vizuale”.
Performance la MoMA
“Prin relaţia sa strânsă cu artele vizuale, Trisha este un fel de pionieră, subliniază Diane Madden şi Carolyn Lucas. Ansamblul operelor ei poate fi prezentat aşa cum sunt etalate picturile într-o expoziţie, având grijă să arăţi publicului modurile de apropiere de operă în funcţie de condiţiile creării lor şi de ceea ce le-a inspirat”.
Rogues
În studiouri, dansatorii se folosec de toate imaginile pentru a transmite mişcările Trishei, pentru a le face vizibile, fără a obţine întotdeauna nimbul lor misterios.
Scena din Orfeo
“Corpul, spunea Trisha Brown, este locul în care pot izvorî tot felul de posibilităţi şi de vise”. Tehnica ei a condus la structurarea unor piese legate de operele foarte sofisticate semnate de Donald Judd, Robert Rauschenberg, Laurie Anderson sau Nancy Graves, dar poartă o încărcătură umanistă uluitoare. În ele, totul este organic şi lipsit de teatralitate.
Past Event
Trisha Brown a avut perioada ei eroică, marcată de Newark, construit pe mişcări evocând forţa, în care bărbaţii pliindu-se în postura “unor piese de mobilier pe care le mişti” se confruntă cu femeile care îşi afirmă forţa, ridicându-i în aer.
Set and Reset
A avut, de asemenea, o perioadă ludică, cu Set and Reset, o alta dinamică cu M. G: viteză şi ralenti sau cu duete ce desenează figuri geometrice care oscilează în spaţiu.
Son of Gone Fishin
A avut şi o perioadă grafică, în care dansa scriindu-şi urmele pe hârtie. Operele născute în acest fel au figurat în diferite muzee, mai ales la Mac din Lyon. A cunoscut, în sfârşit, o perioadă muzicală, deschisă cu Orfeo de Monteverdi şi continuată cu Le Voyage d'hiver de Schubert sau Pygmalion de Rameau...
Pygmalion
Un fluviu de fantezie, de rigoare şi de cercetări inspirate din lumile sale interioare din care revenea de fiecare dată în studio încărcată de mişcări şi structuri.
You can see us
Moartea ei urmează dispariţiei soţului său, artistul videast Burt Barr, în decembrie anul trecut.
I'm going to toss my arms
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News